Una din cele mai grele moșteniri pe care o ducem pe umeri de la părinții noștri este spiritul de sacrificiu față de copii. Ideea că atunci când ai născut, ai încetat să mai respiri prin plămânii proprii, cumva s-a realizat un transfer și respiri prin copilul tău. Trăiești pentru el și, într-un final, ajungi să trăiești prin el. Lui îi dai cea mai bună bucată de carne, chiar dacă nu e nicio diferență reală între ele, el poate mânca toată ciocolata și tu nici să nu guști. El merge la zece cursuri pe săptămână, tu nu mai ajungi nici să te pensezi în oglinda din baie. Salonul e deja un vis frumos.
Vacanțele se plănuiesc exclusiv în funcție de preferințele și dorințele lui. Ce dacă ție îți place să zaci pe o plajă pustie? Lasă că poți să te înghesui la all inclusive, că printre palmieri nu sunt animatori care să-i distreze pe micuți. Mai bine să îți respire în față alte sute de suflete, că așa e când ai copii. Nu sunt niciodată bani pentru o cină în doi, dar mereu se găsesc pentru garderoba de primăvară a copilului. Pentru a șaptea jucărie sau pentru ultimul film de animație de la mall.
Ajungem să ne dăm la o parte prea des și prea nedrept, fără să realizăm că totul are un preț. Că la un moment dat vom ajunge să ne cerșim fericirea de la copilul nostru. Fericirea pe care noi nu am știut să o modelăm în paralel cu bucuria și bunăstarea lui, își va cere la un moment dat drepturile. Și se va ivi sub forma sprâncenei ridicate la vederea carnetului de note, a grimasei forțate când rezultatul la un concurs nu e cel așteptat. Va răsări în cele mai neinspirate momente sub forma unui strigăt autoritar la nesupunerea copilului. Își va spune „respect” și uneori „recunoștință”.
Chiar dacă pledez echilibrul, de multe ori uit să îl și mențin. Deși mă bat cu pumnul în piept că sunt și eu un om, cu drepturi, nevoi și plăceri, mă trezesc că practic prea des sacrificiul. Din varii motive, cel mai frecvent financiare, dar și din devotament greșit înțeles și nevoie de hiper protecție.
(…)
Citește mai mult pe pisicapesarma.ro!
