Anul trecut a fost primul în care am mers într-un loc drăguț de ziua mea: la Roma. Am văzut că e mult mai bine să faci chestii de genul ăsta decât să stai între patru pereți și să te gândești că ai mai îmbătrânit puțin, așa că am decis să repet experiența. Mă rog, în altă destinație. Aveam vreo patru zile de invetsit în călîtoria aniversară, să-i zicem așa, și un copil de 9 ani după noi. Plus că am vut și un loc din Europa mai cald decât Bucureștiul nostru înghețtat, drept urmare, am ales sudul Franței.
Rapid s-au întâmplat lucrurile. Cu vreo două săptămâni înainte de plecare am cumpărat biletele de avion, zbor direct cu Tarom, în două ore și puțin eram acolo. Hotelul l-am rezervat pe Booking, în ultimul moment, dar chiar aveam de unde să alegem. Acum nu-i vorba că toate sunt ieftine, sudul Franței nu e ieftin, nici măcar acum, în cel mai extrasezon posibil. Dar e frumos mereu, plus că, dacă își dai puțin silința, găsești variante pentru toate buzunarele.
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
Sursa foto: Ruxandra Luca