Draga mea prietenă,
Ştiu că nu mai avem timp una de cealaltă ca în anii studenţiei, ştiu că priorităţile noastre acum sunt altele, că responsabilităţile sunt mult mai mari şi timpul parcă şi mai limitat.
Dar trebuie să ştii, prietenă dragă, că oricât de împlinită îmi va fi viaţa, oricât de multe bucurii îmi vor oferi copiii şi oricât de tare voi simţi iubirea soţului, întotdeauna voi avea nevoie de tine.
► Citeşte şi Mi-e dor de prietenele mele
Voi avea nevoie de tine să ne plimbăm în parc, pe cele mai pustii alei, acolo unde nimeni nu ne aude. Să povestim despre supărările şi bucuriile pe care ni le aduc soţii noştri, despre problemele pe care ni le fac copiii şi împlinirile care ne umplu sufletul, despre lucrurile care ne fac mândre de noi, despre acelea care ne înspăimântă şi despre momentele care ne face cele mai fericite din lume.
După două ore de stat de vorbă cu tine, mă simt mai puternică. Mă simt mai uşoară, ştiind că persoana care îmi poartă sufletul-geamăn m-a ascultat, m-a înţeles şi chiar mi-a spus că problemele prin care trec nu îi sunt străine.
De fiecare dată când ne întâlnim, îmi dau seama după privirea din ochii tăi că ştii ce simt. Nu mă întrebi niciodată dacă sunt bine, ci care este cauza supărării mele sau ce mă face atât de fericită! Eşti singura care îmi ascultă şi îmi înţelege toate “nimicurile”, care ştie foarte bine de ce este atât de important pentru mine ca soţul să îmi spună la sfârşitul zilei că apreciază tot ceea ce fac, care înţelege de ce mi se rupe inima când copiii nu mănâncă şi de ce îmi vine uneori să mă închid cu zilele, în cameră.
► Citeşte şi Prietenul la bucurie se cunoaște
Da, bărbaţii noştri sunt cei mai buni din lume, dar, Dumnezeule, cât de tare ne pot enerva uneori!
Copiii… ni-i iubim până la sufocare, dar numai noi ştim cât de uşor ne pot scoate din fire, când ne e lumea mai dragă!
“Ştii ce… ce-ai spune de un shot de tequila?!”, îmi spui de fiecare dată… Îmi aminteşti aşa că toate problemele sunt trecătoare şi că tot ceea ce trebuie să facem, când ajungem la capătul răbdării, e să râdem! Să râdem tare, să râdem în hohote, căci asta ne rămâne!
Ştiu, draga mea prietenă, că nu mai avem timp una pentru cealaltă ca atunci… dar mai ştiu şi că eşti prima pe care o sun, la bucurie, ştiu că eşti prima care aleargă către mine, la necaz, ştiu că întotdeauna îmi vei oferi acel umăr pe care să plâng, acea inimă care să îmi spune vorbele pe care vreau să le aud şi acel suflet care să mă înţeleagă.
Îţi mulţumesc pentru că eşti, îţi mulţumesc că nu ai plecat niciodată şi îţi promit că voi fi lângă tine, să te ascult şi să îţi mângâi sufletul de fiecare dată, aşa cum tu m-ai învăţat să o fac.
Sună-mă şi vino să îmi dai o îmbrăţişare, după ce citeşti asta!
“Pentru totdeauna”, îţi aminteşti?
