Există un loc magic în România unde timpul curge altfel, iar trei generații se adună să petreacă același Paște... în trei lumi complet diferite. Bunici, părinți și copii sub același acoperiș — fiecare cu tradițiile, convingerile și tabieturile proprii. Ce iese? O comedie de familie în trei acte.
Actul I – Bunicii: „Așa se face de când lumea și pământul!”
Pentru bunici, Paștele e ritual. Ouăle se vopsesc doar roșii (ce e aia mov cu sclipici?), mielul se taie, drobul se face acasă, și orice derivă de la rețetă e considerată blasfemie culinară. Dacă îndrăznești să spui că ești vegan, vei primi automat o farfurie de sarmale și un „lasă, mamă, mănâncă doar umplutura”.
Bunicul ciocnește ouă cu o forță suspect de mare. Bunica îți toarnă vin de casă fără să întrebe. „Să ai sângele roșu!” zice, de parcă altfel ai funcționa pe baterii.
Actul II – Părinții: „Nu-i stricăm copilului bioritmul, da?”
Generația-pivot, noi părinții, suntem prinși între două focuri. Pe de-o parte, încercăm să menținem tradiția („să vadă copilul ce înseamnă Paștele adevărat”), pe de alta, încercăm să protejăm programul, stomacul și sensibilitățile celui mic.
Suntem cei care traduc între lumi: „Mama, nu-l certa, nu vrea cozonac, e pe intoleranță la gluten...” sau „Da, mami, stai liniștit, așa miroase la țară, nu e nimic mort în perete.”
Stăm cu un ochi pe copil și cu celălalt pe telefon, în speranța că ne-au mai rămas 3% baterie și un dram de răbdare.
Actul III – Copiii: „Ce-i aia Paște?”
Pentru copiii crescuți cu YouTube Kids, Paștele la bunici e ca o excursie în Evul Mediu cu ouă colorate. Nu pricep de ce nu pot să spună „hmm, pass” la ciorbă, de ce trebuie să salute toată lumea cu pupături umede și de ce n-au voie să mănânce ciocolata înainte de micul dejun... chiar dacă „e Paște, nu?”
În 10 minute de stat în curte, reușesc să se murdărească, să iubească o găină și să își piardă un pantof. Sunt sinceri, delicioși și foarte nemiloși: „De ce mănânci miel? Nu ești prietenul animalelor?” – întrebare pusă cu voce tare fix în timp ce tu ai gura plină de friptură.
Epilog: și totuși… magia există
În mijlocul acestor diferențe, între replici ciudate, tradiții incomode și râsete necontrolate, se întâmplă ceva frumos. Un copil învață cum miroase cozonacul cald. Un bunic își vede nepoata făcând glume pe TikTok. Iar noi, părinții, ne dăm seama că poate exact în haosul ăsta stă farmecul Paștelui.
Tradiția e vie. Se schimbă, se adaptează și, uneori, se mănâncă fără gluten.
Citește și De ce vopsim ouă și ce legătură are mielul cu biserica? Tradițiile de Paște pe înțelesul copiilor
