Ieri (n.r. 5 iunie), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că țările membre, deci inclusiv România, sunt obligate să acorde dreptul de ședere familiilor formate din persoane de același sex. Decizia vine în urma demersurilor făcute de cuplul Adrian Coman – Clai Hamilton, care și-a căutat dreptatea aici în țară și apoi la Curtea Europeană. Mi se pare un pas enorm înspre o societate pe care eu o consider normală, o societate în care aș vrea să trăiască băiatul meu, în care fiecare este liber să iubească pe cine dorește, iar asta să nu-l coste tot felul drepturi sau să-l expună la tot felul de judecăți gratuite. Mai avem mult până acolo, dar orice pas contează.
Astăzi însă vreau să povestesc despre o declarație pe care am citit-o ieri și care m-a impresionat. Conform Hotnews, tatăl lui Adrian Coman, Liviu, a fost lângă băiatul său când s-a anunțat decizia, iar apoi a declarat: “La început, nu a fost explozie de fericire, dar asta este menirea noastră, până la urmă, a părinților, să ne iubim copiii până la capăt.”
Mi s-a părut o declarație onestă, ceea ce în ziua de azi e mare lucru. Omul nu a încercat, așa cum traduc eu ceea ce a spus, să fie politically correct sau să dea bine. A zis ce a simțit: că probabil nu i-a fost ușor când a aflat, dar că, a realizat, mai devreme sau mai târziu, că dragostea pentru băiatul său este ceea ce contează.
Cred că poate fi șocant să primești o astfel de veste, ca părinte, din mai multe motive:
Poate pentru că ți se pare că asta este un lucru pe care atunci când îl vor afla și alții te va face de rușine. Va spune ceva despre tine, ca părinte, ceva ce tu ai greșit iremediabil.
Poate pentru că tu vezi homosexualitatea ca pe ceva anormal, o boală, eventual, și nu te-ai gândit niciodată că te-ar putea afecta pe tine sau pe cineva dintre ai tăi.
(...)
Citeşte mai mult pe celmaibuntata.ro
