Atât eu, cât şi soţul meu, avem fraţi mai mare decât noi cu 5-6 ani. Şi pentru că am crescut într-un astfel de mediu şi am fost atât de ataşaţi de fraţii noştri mai mari, nu am stat prea mult pe gânduri, atunci când am ales momentul în care să îl avem pe cel de-al doilea copil.
În mod clar au existat momente în care ne-am întrebat dacă nu cumva ar fi mai bine să fie apropiaţi de vârstă: i-am face pe amândoi mari şi ne-am trăi mai repede a doua tinereţe şi, mai mult decât atât, am găsi uşor activităţi care să îi intereseze pe amândoi –“copii ocupaţi, părinţi fericiţi”, cum s-ar spune…
Numai că… acum suntem mândrii părinţi a doi băieţi de 3, respectiv 8 ani şi suntem tare fericiţi! Iată ce am luat în considerare, atunci când am decis să îl facem pe cel de-al doilea copil mai târziu:
Copilul cel mare are cea mai bună ocazie să înveţe despre responsabilitate şi să fie un exemplu pentru altcineva - Într-adevăr, majoritatea fraţilor mai mari sunt nemulţumiţi, atunci când sunt rugaţi să se ocupe de fratele mai mic, însă pe termen lung le va prinde tare bine. Vor deveni mai responsabili încă de la o vârstă fragedă, latura protectoare li se va accentua de timpuriu şi le va placea la nebunie să ocupe rolul de erou, în ochii fratelui mai mic.
Fratele cel mic va avea pe cineva apropiat pe care să îl privească admirativ şi de la care să înveţe - Micuţul tău va avea un mini-învăţător mult mai uşor de apreciat, fiind de vârste apropiate. Va afla mult mai uşor micile secretele ale vieţii, printre care şi moduri manipulative de a te face pe tine şi pe tati să procedaţi aşa cum vrea el. Cu alte cuvinte, doi copilaşi care fac o echipă minunată!
Cel mare va fi rămâne un copil pentru şi mai mult timp - Pentru că va putea sta în parcul de copilaşi şi la 15 ani, alături de fratele lui, se va putea da în tobogan, balansoar, maşinuţe buşitoare, va putea alerga şi juca de-a v-aţi ascunselea fără să se gândească la faptul că ar putea râde colegii de el, pentru că e deja mare. În fond, frăţiorul mic vrea asta, nu?!
Copilul cel mic va fi expus la “chestii de copii mai mari”chiar mai devreme - Se va putea juca diverse jocuri mai elaborate, va învăţa cum să folosească un iPad şi ce muzică este la modă chiar mai devreme decât ar face cu ai lui colegi, mici şi ei. Şi până la urmă, ce e rău în asta?! Va învăţa cum gândeşte un copil mai mare şi în mod clar experienţa acestuia din urmă îi va fi de folos, la un moment dat.
Copilul cel mare ajunge mai uşor la inima celui mic, decât o fac părinţii - Dacă tu îi explici copilaşului că nu trebuie să bage degetele în priză, pentru că se poate curenta, s-ar putea să facă exact opusul, întocmai pentru că s-a sătura să audă numai “Nu”,” Nu”, de la tine. În schimb, dacă fratele său îi spune asta, fratele său – care e un erou în ochii lui – bineîneţeles că îi va da ascultare imediat. Frumos punct de vedere, nu?
Copilul cel mai va avea întotdeauna îngerul păzitor cu el – Ia-te de un copil mic şi vei vedea cum la orice oră din zi şi din noapte apare fratele cel mare, gata să te facă să regreţi orice cuvinţel rostit! Şi nu este vorba doar despre asta, dar fratele cel mare va fi mereu alături de acasă, la aniversări şi oriunde va mai fi nevoie de prezenţa lui.
Ambii copii vor avea ocazia să se simtă drept unicul copil – Cel mare pentru că s-a născut primul şi, în mod evident, o perioadă bună din viaţa lui chiar a fost singurul, iar cel mic pentru că atunci când el a venit pe lume cel mare era deja mare în ochii lui. Deci mezinul va fi copilul cu 3 părinţi care se înţeleg de minune :).
În final, copiii între care există diferenţe mari de vârstă nu vor fi doar fratele cel mare sau cel mic, ci prieteni pe viaţă!
Părerea ta care este?
Sursa foto: Free pik
