Sari la conținut

E ok să spui că nu mai poți

Cred că m-a lovit ieri, de fapt, că viața în autoizolare din cauza coronavirusului este noua realitate de ceva vreme.

Am plâns când am privit-o pe bunica prichindeilor mei că le citea copiilor povești pe WhatsApp.

Am plâns când am participat la un apel video de grup cu prietenele mele în care o sărbătoream pe una dintre ele. Toate cu câte un pahar de vin în fața telefonului. Mi-aș fi dorit nespus să fiu lângă ele, să glumim, să ne simțim bine și să sărbătărim o zi de naștere așa cum se cuvine.

Am plâns când m-am gândit că nu o să-mi mai vizitez părinții prea curând. Că nu o să-mi mai văd surorile și frații. Nepoții mei pe care îi iubesc nespus. O perioadă pun stop oricărei întâlniri. TREBUIE, deși îmi sfâșâie inima.

► Citește și: Ce am învățat în aceste zile de izolare cu toată familia

Am plâns în timp ce pregăteam cina.

Am plâns în timp ce spălam vasele.

Am plâns în timp ce făceam duș.

Am plâns mult.

Pentru că nu voi mai merge în locul în care mă simțeam bine și îmi dădea energie – la sala de fitness.

Nu o să-mi mai duc copiii la grădiniță.

Nu mă voi mai întâlni cu prietenele să ies la film sau la o cafea.

Nu o să mai ies cu soțul meu în oraș, la prânz ori cină.

Toate petrecerile au fost anulate.

► Citește și: Copile, dacă eu m-oi prăbuși…

Plâng pentru cei care își amână nunțile, petrecerile de botez sau cununiile civile.

Plâng pentru că nu o să mai putem călători prea curând. Fără vacanțe în locuri noi șifără persoane noi pe care abia așteptam să le cunosc.

Nu voi putea pleca prea departe, poate doar cu mașina până la cel mai apropiat supermarket.

Au trecut doar câteva zile și deja simt că mă sufoc.

Toată lumea din casă are nevoie de mine. Nu este loc în care să mă pot ascunde să iau o pauză.

De obicei îmi plăcea să stau în casă, să mă relaxez la un pahar de vin, o cafea sau la un serial. Acum, când mi se spune să stau acasă, îmi amintesc de copilărie, când îmi doream cu ardoare să ies la joacă, dar părinții îmi spuneau să dorm la prânz.

Sper doar să treacă această perioadă cu bine și să ne reluăm cu toții toate activitățile pe care le aveam în fiecare zi. Rutina. Rutina noastră zilnică. Cea pe care o credeam atât de plictisitoare...

► Citește și: Să stai acasă cu copilul e al naibii de greu. Postarea care a devenit virală

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!