Alo, mama, sunt în Cișmigiu, sunt plină de sânge, mi-e frică. Cum e pentru o mamă să audă asta de la copilul ei? Atunci doar bănuiam, acum știu. Eram foarte tânără și foarte naivă. Credeam că îmi găsisem iubirea vieții. De fapt, eu nu mă iubeam deloc și căutam confirmări în exterior. Mă consideram neatrăgătoare și complet incapabilă să îmi găsesc un iubit. Nu știu de unde îmi venise ideea că dacă nu aveam o relație stabilă la 20 de ani, o să rămân singură toată viața.
Mi-am creat o poveste în care Făt-Frumos mă salva. Nu de balauri, ci de frica mea de neiubire.
► Citeşte şi Tu poți, femeie! Poți să pleci și să fii fericită
De fermecată ce eram, nu am văzut crizele de gelozie. Am considerat dovezi de iubire cererea de a rupe toate fotografiile cu primul meu prieten, iubire frumoasă, pură, de copii. Și acum regret că nu mai am amintirile alea. La fel am crezut că sunt și accesele de furie când vorbeam la telefon cu orice posesor de sex masculin.
Eu nu sunt o fire docilă și supusă, așa că reacționam, mă revoltam, îmi ceream drepturile. Ne certam așa cum respiram. Doar că din ce în ce mai violent, cu veselă spartă, lucruri aruncate, plecări furtunoase. Chiar și mintea mea, total neclară și strâmbă la momentul ăla, începuse să tragă un semnal de alarmă.
Împăcările dulci-amare mă amăgeau să rămân de fiecare dată.
Citeşte şi Femeie, nu-ţi vinde sufletul pentru pentru dragostea lui. Dă-l pe el înapoi lumii, pe gratis!
Eram într-un cerc vicios. Îmi dădeam seama că nu e ok, că iubirea nu urlă, nu aruncă, nu jignește, nu rănește, dar nu puteam pleca. Ajunsesem să consider normalitate ceea ce trăiam.
Până într-o zi, când ne-am întâlnit în parc pentru a mia discuție.
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
Sursa foto: Pexel
