Cu toţii avem, înainte de a deveni părinţi, un set de idei şi chiar reguli despre creşterea şi educarea copiilor, care se dărâmă ca un castel din cărţi de joc odată cu primul scâncet al ghemotocului de 2 kile şi un pic, venit să îţi dea peste cap tot ce credeai despre lume şi viaţă. Am avut şi eu o listă lungă de chestii de care eram absolut sigură că nu le voi face ca mamă. Îmi aduc aminte de ele mai ales când aud vreo cunoştinţă fără copii emiţând judecăţi de valoare şi mă bufneşte râsul.
Cum arată realitatea vs. ce spuneai cu mare convingere înainte de a deveni părinte?
Nu o să îi dau suzetă niciodată, că se dezvaţă greu şi i se deformează maxilarul. Realitatea – cine îndesa cauciucul frumos colorat în gura copilului suferind de reflux gastric, care se chircea de dureri de burtă şi dacă ar fi avut dinţi ar fi sfâşiat suzeta de cum trăgea de ea pentru a se calma? Aha, exact eu!
N-o ţin în braţe prea mult, că se învaţă. Realitatea – am ţinut-o mult. Şi aş fi ţinut-o şi mai mult, dacă realizam cât de scurtă este de fapt perioada în care îi putem ţine în braţe.
Nu o să alăptez decât singură, ferită de ochii oricui. Realitatea am am povestit-o aici.
N-o să apelez sub nicio formă la „băbisme”, cum ar fi legănatul pe picioare sau în braţe până adoarme. Realitatea – când ai un copil care îţi adoarme în două ore şi după 30 de minute e înapoi cu ochii cât cepele, recurgi şi la plimbatul cu racheta numai să pui şi tu geană peste geană.
Copilul n-o să doarmă cu noi în pat, mai ales când va fi mare. Realitatea – fix atunci când a crescut a început să vină cu noi în pat, iar acum nopţile dormite la ea sunt considerabil mai puţine decât cele dormite cu noi şi se întâmplă nu negocieri, rugăminţi şi promisiuni. Evident că e lungană, că doarme mai mult pe diagonalăşi că noi ajungem mai mult pe muchia patului şi tati sfârşeşte de multe ori pe canapeaua din sufragerie. Dar e aşa plăcut cuibăritul ei în braţele noastre.
O să plecăm în doi cel puţin un week-end pe lună. Realitatea – pe lângă faptul că nu plecăm un week-end pe lună în nicio formulă, am descoperit că vacanţele şi excursiile au mai mult farmec în trei şi încă nu ne-am îndurat să o lăsăm acasă.
Copilul meu nu o să urle şi nu o să se tăvălească pe jos în public. În principiu tu faci tot posibilul să nu se întâmple asta, în realitate când pe copil îl pocneşte tantrumul, în cazul în care nu eşti adeptul palmei la fund „ca să se cuminţească”, nu îţi rămâne decât să îl iei uşurel de acolo, dacă te lasă şi nu se zbate prea tare şi să vă îndepărtați de privirile dezaprobatoare ale celor din jur.
O să îmi fac timp pentru mine, cu tot ce presupune el – răsfățuri, citit, shopping, etc. În teorie e frumos şi de dorit, în realitate mie nu prea îmi iese treaba asta până la capăt nici acum, după şapte ani.
(...)
Citește mai mult pe www.pisicapesarma.ro!
