Recunosc, mie ăsta mi se pare un subiect amuzant. Sau mai bine zis, un subiect pe seama căruia cuplurile fără copii fac mișto de cele cu copii.
Cred că viața sexuală a unui cuplu are niște etape relativ bine stabilie. Zic relativ pentru că nimic nu e bătut în cuie, suntem diferiți cu toții. Am auzit și de cupluri a căror viață sexuală cică a devenit mai animată după ce au devenit părinți. Și mi-am zis că ori sunt prea norocoși, ori nu prea făceau sex înainte. Da, îmi place să glumesc pe tema asta. Dar îmi permit să cred că, în mare, sunt niște etape valabile pentru mulți dintre noi.
Prima ar fi etapa îndrăgostelii. Cea în care avem fluturi în stomac, în care suntem emoționați și cu capul în nori. Aia în care ne gândim ca ar fi bine ca el să nu observe cumva colăcelul în plus sau celulita de pe cine știe unde. El nu observă că e și el prea îndrăgostit. Suntem perfecți unul în ochii celuilalt. Și începem să ne descoperim. Cu pasiune. Multă pasiune.
Apoi urmează etapa în care începem să ne iubim și defectele, că și ele sunt sexy. Că doar suntem oameni și nu suntem perfecți așa cum credeam la început. Și ne cunoaștem și ne iubim mai mult. Și mai des. Și mai bine, că deja știm multe unul despre celălalt. Și vrem timp și spațiu numai pentru noi. Să stăm lipiți unul de altul. Cu zilele dacă s-ar putea.
Vine și etapa în care ne dorim un copil. Și muncim cu drag și spor pentru el. Și copilul vine. De aici nu mai știu cum e în cazul femeilor norocoase. În cazul meu a fost cu multe grețuri la început. Atât de multe încât numai gândul la sex mă făcea să vomit. Ca orice alt gând, la orice altceva. Am povestit aici pe larg despre grețurile de coșmar. Apoi, după ce am scăpat de grețuri și până în momentul în care nu am mai putut să mă mișc deloc, adică vreo lună de zile, au început frământările lui. ”Dar cum stă copilul?” ”Dar nu-l deranjăm?” ”Dacă…” ”Nu cumva…?” Până să-și revină el în simțiri am ajuns eu în imposibilitatea de a mă mișca. Cu dureri crunte de coloană și apoi cu burta la gură. Așa că și-a cam revenit degeaba.
Apoi a venit pe lume Mogâldeața. În prima săptămână abia mă mișcam și dormeam cam 2-3 ore adunate. Apoi am început să mă mișc, dar de dormit mai mult nici gând. Până la șase luni abia dacă am reușit să dorm câte 4-5 ore adunate din 24. Sex? Pe bune? Ce mai e și ălă? Și mai ales când? O fi, pentru norocoși! Singura mea fantezie era să dorm. Da, cea mai mare fantezie era să dorm 5 ore legate. Și, culmea, acum aveam amândoi aceeași fantezie exactă.
Și hormonii!? Cred că hormonii sexuali sunt uciși, atunci când o femeie naște, de cei responsabili cu plânsul. Doamne, plânsul devenise noul sex. O dată pe zi cel puțin. În unele zile chiar și de două-trei ori. Peste tot: în bucătărie, în baie, în dormitor, pe jos, pe canapea. Și chiar în public. Din te miri ce motiv. Și fără preludiu. Și ditamai partida de plâns, nu câteva minute.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
