De cand o stiu, Nona Serbanescu, 31 de ani, este exuberanta, hotarata si impartita in o mie de proiecte artistice: pictat, promovarea artei contemporane, organizarea de expozitii, organizarea de ateliere de creatie. Si acum le face pe toate, insa mult mai fericita, si cu fetita ei Indira, de 8 luni, in brate.
Ce schimbari a adus maternitatea in viata ta profesionala sau in proiectele tale?
Schimbările sunt nenumărate și nu știu cu care să încep. De fapt nimic nu mai e la fel – singura constantă (mai mult în mintea mea decât în realitate) e ca aș avea în continuare o viață profesională. Întrucât viața mea profesională e în strânsă interdependență cu cea socială – care agonizează până aproape de dispariție, efectul este o permanentă cursă cu jaloane. Totul e de 5 ori mai greu decât era înainte. Sarcinile de execuție și-au diminuat durata de la 4-6 ore pe zi la 2 – cu care, vreau nu vreau, trebuie să mă descurc; sunt obligată să deleg chiar și lucruri pe care eu le-aș face mult mai bine, mai repede și mai ieftin; permanent în timp ce lucrez fie mă uit din 2 în două minute în spate la copilul care fie mănâncă carton - cazul de față, fie se lovește de diverse obiecte prin casă , fie, dacă nu mă uit în spate, ea stă agățată de sânul meu în timp ce eu cu cealaltă mână (una singură) tastez. A, și o altă modificare substanțială e ca vin cu mama la birou :)). Eu nu am depins de mama nici în clasa întâi – ei bine pentru toate e un început.
Te-a schimbat faptul de a avea copii ca si personalitate/comportament?
Da, ca manager am trecut brusc de la stilul autoritar, daca vrei, la cel laisse fair. Adică mi se cam fâlfâie pe românește. Iese ce iese. Facem cât se poate. Fiecare să facă cât și ce vrea. Dacă cineva nu poate, nu vrea, nu face suficient, poate pleca. Cam atât. Nu mai negociez, nu mai încerc, nu mai caut soluții la nesoluționabil. Fac sau nu fac. Acum fiecare proiect e ”cel mai important” dar rămâne doar un proiect. Nimic nu mi se mai pare că ar ține de viață și de moarte. Copilul e singura preocupare importantă cu adevărat. De aici o atitudine mult mai relaxată față de muncă și o îngăduință mai mare față de rezultate.
Ce planuri ai pentru copilul tau/copiii tai in viitorii ani?
Hm, planuri pentru ea nu prea îmi fac. Poate să nu îi fac planuri. Vreau să îi ofer o copilărie cât mai copilărie. Nu vreau să o terorizez cu cursuri, meditații, grădinițe and all that jazz. Sper să am timp să pot sta cu ea cât mai mult, și, ca și acum, să o iau peste tot cu mine, să avem activități comune. Practic până acum ea a fost cu mine la toate evenimentele unde am mers, la majoritatea întâlnirilor și proiectelor. O să fie un copil crescut în galeria de artă contemporană. Eu și tatăl ei ne-am asumat cumva că văzând și trăind acest stil de viață de mică s-ar putea ca opțiunile ei viitoare să fie tot în direcția asta – dar nu o vom forța și nu în vom impune nimic. Are un viitor deschis înainte – de ce i l-am limita în orice fel. Ah, totuși mi-ar plăcea să călătorim mult. Cam atât.
