Probabil, pentru unii dintre voi, nu mai este un secret că una dintre corzile întinse la maxim pe care cu greu îmi menţin echilibrul ca o ”mami pe tocuri” în adevăratul sens al cuvântului este business-ul familiei – monitorizare de flote auto prin GPS.
Vă rog, nu mă întrebați detalii, e pur și simplu așa.
Oceanul meu de frustrări, întrebările metafizice, stresul de dimineață și goana după……autodepășire, are un singur nume.
De ce? Foarte simplu – pentru că este un domeniu pur masculin.
Acuma, dacă se știe că bărbații bucătari sunt cei mai buni, bărbații ginecologi sunt cei mai buni, bărbații maseuri sunt cei mai buni, unde mai are loc femeia? Că meseriile de bărbați sunt luate, alea de femei sunt luate……
Da’ nu puteam eu să mă fac contabilă, avocată, să rămân ca asistent social şi să ajut oamenii suferinzi, să fiu vânzătoare de bomboane, aşa cum visam pe când eram copil, sau de jucării sau să fiu mamă-surogat. Mi-a trebuit să mă duc să vând GPS-uri auto.
Dar vă rog, să nu mă înțelegeți greșit. Ți-e mai mare dragul să te duci la un director sau șef de flotă auto care a fost educat în spiritul maternității – mai au și femeile un cuvânt de spus, poate câteodată au chiar dreptate, unele au pilotat avioane, altele au luptat în război, adică nu sunt chiar toate niște proaste, blonde, cu unghii false care conduc mașini produse pe centură.
Sau frumoase și minunate care pun unghii, coafează in țnșpe feluri și sunt designeri vestimentari.
Dar să fiu mai explicită și să vă povestesc motivul depresiei din ultimele zile.
În ziua în care Andre trebuia să mearga cu colegii la circ și trebuia să ajung la 8 la grădiniță, am dat trezirea cu noaptea-n cap, adică pe la 7 fără. Eu cu o întâlnire stabilită prin Pipera la 10. Totul era pe repede-nainte. Hai îmbrăcarea, repede-repede, hai cu pantalonii, dinții, azi nu mai mâncăm acasă, că ne grăbim, pierdem autobuzul și tot tacâmul. Abia m-am îmbrăcat, abia m-am aranjat și eu puțin. Am reușit să ieșim, val-vârtej pe ușă, pe la 8 fără. Nu am ieșit bine în lume, că rândul la primul semafor care e pe la vreo 7 km era până la mine-n poartă. Am crezut că mi se face rău! Evident – toată lumea se bagă, se grăbește, numai tu nu! Îmi spuneam necontenit în gând – fii zen, fii zen, fii zen!! Nu fii ca ei, nu fii ca ei, zen, zen, stai pe banda ta, zen, zen, Dumnezeu ajută mamele cu copii, zen, zen! După vreo 10 minute am reușit să trec de primul semafor. Mă îndrept către a doua aglomerație, către Vergului. Intru iar în rând, când Andre deodată începe să plângă în spate și vomită în vreo trei reprize peste tot, haine, Beatriz, scaune, geamuri. Eu blocată în trafic. Șoferii de lângă mine observă panica – nu aveam șervețele la îndemână, nu aveam cum să-l ajut. Andre plângea, Beatriz întreba neîncetat ce are Andre, ce are Andre, ce are Andre, eu să fiu atentă la drum, la mașinile care se băgau în față, în același timp să-l ajut.
Eu nu v-aș dori vreodată…….
Am calmat spiritele, după vreo 15 minute, am intrat în a treia repriză de trafic jam – Vergului, Morarilor, Basarabia. După 3 semafoare la care nu m-am mișcat un centimetru am sunat să vină poliția să fluidizeze traficul. Da, eu sunt aia care sună la poliție constant să fluidizeze traficul. Căci, NU MAI POT!!!
Pe la 8 și 20 am ajuns la grădiniță. Ca o floare de primăvară. Andre m-a asigurat că se simte bine, ceea ce a și fost, astfel, am plecat la întâlnirea din Pipera. Firmă mare, o doamnă care se ocupă de gestionarea lucrurilor, parfum cu iz de iasomie.
Ajung acasă, luând iar mirosul de asfalt proaspăt turnat în nări și Pantelimonul pe o singură bandă cot la cot cu excavatoare, asfaltiere sau cum s-or mai chema alea și tot așa. Abia apuc să îmi bag husele de la scaunele copiilor la spălat că mă și sună acest Dorel (care e drept, mă sunase cu o zi înainte pentru o întâlnire), care după ce s-a invitat la o cafea cu mine???????? – a insistat 10 minute să mă întâlnesc la sediul lor din partea opusă locației mele, cu patronul firmei pentru a discuta despre ofertă. Proastă-s eu că m-am dus. Dar dacă omul m-a sunat 2 zile la rând și a insistat până mi-a fost imposibil să mai refuz. Tot, proastă-s eu că m-am dus. Ca la final, să nu mai răspundă la telefon și după ce l-am luat la întrebări pe email, a răspuns formal că avea o jenă la contract. Respectiv articolul 123456789 din contract care nu îi asigura putere deplină.
Acuma, eu pot înțelege că nu i-a plăcut de fața mea sau chiar voia să nu-și asume nimic în ecuația asta (care tot dovadă de nebărbăție este), dar să nu răspunzi la telefon și să spui ce ai de zis, să-ți asumi decizia, opinia în fața unei femei, mi se pare, așa de bărbat în izmene. Că pun pariu că dacă era un bărbat sigur ar fi semnat, direct! Ceea ce cred că s-a și întâmplat.
Vă spun, greu e să faci afaceri ca femeie în țara asta! Mai ales într-un domeniu masculin. Vine blonda mai deșteaptă ca masculul din tine, s-a dus bisnisu dreacu’!
(…)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro!
