Dupa o binemeritata vacanta in care si eu si copiii am fost fericiti si am gasit timp pentru toate - pentru povesti, pentru calatorii, pentru vizite, pentru cadouri si mancaruri elaborate, aseara, dupa intoarcerea de la serviciu, m-am gasit in exact aceeasi situatie pe care am lasat-o inainte de Craciun: timpul s-a contractat ingrozitor si in permanenta in cap se invatea intrebarea - ce, oare ce sa fac mai intai?
Ce, oare ce sa fac mai intai? Sa le inchid televizorul, sa ii iau in brate si sa le spun ca mi-a fost dor de ei, sa gatesc repede ceva fiindca mi-au spus ca le este foame, sa strang prin casa fiindca arata ca dupa razboi, sa termin ce nu am apucat la serviciu, sa mananc si eu poate ceva pe ziua de astazi, sa ii scot un pic afara sa faca miscare, sa ma joc macar cateva minute cu fiecare separat, sa...?
Si, tot ca de obicei, m-a cuprins panica pentru ca toate pareau sa arda, dar timp nu era pentru nimic. Si lucrurile s-au derulat cu un consum incredibil de nervi pentru ei si pentru mine ca sa obtin macar jumatate din tot ceea ce mi-am propus. Si pentru ca nu mai vreau sa cad in tot acest haos frustrant in care m-am scaldat anul trecut mi-am propus:
1. As putea sa imi fac timp pentru mine. Da, iarasi timp, timp pe care pari ca nu ai de unde sa il iei. Insa poate ca lucrurile nu sunt chiar asa de rele si doar ajunge sa le vezi mai relaxat si sa nu te mai astepti de la tine sa le rezolvi pe toate. As putea o data sau de doua ori pe saptamana sa merg la o sala. As putea sa ma duc sa vizionez un film fara sa fiu intrerupta. Sau sa ies la un ceai cu prietenele.
2. As putea face reguli mai stricte in casa, ceea ce mi-ar salva o multime de timp - sa facem mancare impreuna, sa le interzic mai strict televizorul, sa nu mai permit imprastierea jucariilor pentru ca haosul este atat de simpatic. Probabil ca vor plange la inceput, dar apoi le va trece, nu?
3. As putea sa nu ma mai amarasc de cate ori refuza sa manance fructe sau nu apuc sa sterg praful sau la 10 minute dupa ce am strans lucrurile intr-o camera observ ca totul este la fel. Faptul ca ma supar nu aduce niciun fel de aport pozitiv - fructele tot mancate raman si praful tot la locul sau este.
4 As putea si sa incetez sa ma mai vad ca pe un motor care impinge lucrurile in directia buna. Ce s-ar intampla daca nu as mai trage de toti ca sa faca lucrurile pe care le consider eu corecte? Pana la urma vor gasi propria motivatie sa o faca, daca este cu adevarat in interesul lor.
5. As putea refuza sa mai aud comentariile negative si toate spaimele si 'amenintarile' pe care ceilalti incearca sa ti le aduca in suflet. Pana la urma, cand este dificil, nu mai ai nevoie si de pietrele pe care ceilalti cu multa 'bunavointa' ti le atarna la picioare.
Pana la urma, cu pasi mici, sa fii parinte poate fi si usor, nu?
