– Știți cine-i mama care își bea cafeaua relaxată pe margine, în timp ce copiii ei se joacă împreună?
– Eu!
Întotdeauna am considerat că e treaba fiecăruia câți copii face, dacă face și la ce distanță de timp îi face. Mi se pare un lucru atât de personal că nici în glumă nu aș întreba un cuplu:
– Și, când mai faceți unul?
În plus, opiniile mele despre făcutul copiilor sunt atât de puternice și atât de bine bătute în cuie, încât oricare ar fi părerea altuia despre asta mă va lăsa complet rece.
Dintotdeauna mi-am dorit doi copii, apropiați de vârstă. Și niciodată în viața mea nu m-am gândit că-mi va fi greu cu ei, decât atunci când la prima sarcină au fost gemeni, care pe parcurs n-a mai fost.
Cât am fost copil, simțeam o anumită invidie față de cei singuri la părinți. Păreau să aibă de toate, să nu le lipsească nimic, iar părinții se dădeau peste cap să le îndeplinească toate dorințele. Noi, ceilalți, și cu ceva frați mai mari trebuia să așteptăm să ne vină rândul, să se întoarcă fratele de la școală să-i luăm și noi ghetele sau geaca, stiloul sau ghiozdanul. Să împărțim cu el camera și uneori patul și nu puteam pleca nicăieri dacă nu-l luam după noi și pe celălalt.
Sora mea, mai mare cu 5 ani, nu prea avea chef de mine. Psihologii spun că...
(...)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro
Sursa foto: mamipetocuri
