Sari la conținut

Gardening is cheaper than therapy

M-am amuzat când am citit că grădinăritul e mai ieftin decât mersul la psihiatru. Eu n-am mare experiență de grădinăreasă, când am avut curte nu m-a interesat subiectul, cât am stat la bloc am ucis câteva ghivece cu indiferența mea născută din ignoranță, dar acum, că n-am ocupație și aici sunt flori faine la tot pasul, mi-am făcut de lucru. Și știți ce? Funcționează.

Poate nu aveam destulă treabă, poate îmi trebuia ceva de făcut în plus. Nu-i ușor să uzi florile cu sticla de Borsec (încă mă gândesc la T-ul ăla sub chiuvetă, my love) și nici să le muți de la soare la umbră când arde tare. Consumă timp și e un efort, dar… au florile astea ceva, poate culoarea lor, poate energia lor bună, au ceva care te face să nu crâcnești și să le îngrijești. Și-apoi bucuria fetelor care pândesc să se mai coacă o căpșună, Lia care numără roșiile gata să fie culese, Iri care speră să vină totuși fluturii… zâmbetul motănesc al lui Laur când ne bem cafeaua pe balcon și zice: e frumos aici. Toate se adună și mă bucură și îmi dau avânt să car sticle, să învăț și fetele să îngrijească plantele, să le placă și să le iubească. Avem o istorie foarte interesantă cu menta, poate am mai scris despre asta. E un soi de mentă care se întinde ca nebuna dac-o lași. Și de câte ori o văd că o ia razna mă duc și discut cu ea. Ah și parcă dintr-o dată miroase mai tare, parcă vrea să mă îmbuneze, parcă zice hai, iartă-mă, nu mă tăia, lasă-mă să trăiesc și eu, ce să fac, nu mă pot abține.

Se apropie Victoria Day, ziua oficială în care tot canadezul se ocupă de peticul lui de grădină. Asta doar pentru că după 20 mai, sunt șanse mai puține să mai dea cu zăpadă (week-end-ul ăsta a nins!) și să-ți înghețe florile. Eu m-am avântat un pic și m-am ocupat de peticul meu de balcon. Am suspendat ce e periculos pentru pisică și mi-am refăcut configurația de astă vară. Am iar plante aromatice, căpșuni, roșii – anul ăsta am adăugat și niște salată. Am din nou mușcate și un ghiveci cu levănțică și niște panseluțe pitice, am bulbii primiți la ziua mea pe care îi pândesc să văd dacă le merge bine… Anul ăsta am avut grijă să nu iau decât ce rezistă la mult, mult soare. Acum când scriu îmi dau seama că nu mi-am luat busuioc. Am să mă gândesc dacă mai vreau, anul trecut a crescut tufă mare și cum dădea să înflorească amărâtul, cum trebuia să-l ciopârțesc, fiindcă mi-a zis Bety că dacă înflorește, frunzele se amărăsc și nu mai pot fi puse la nimic.

You are a crazy plant lady, Mom! zice Irina când vede că iar scot ghivece din portbagaj. Laur nu mai zice nimic, mă lasă în plata Domnului. A mârâit anul trecut când m-am apucat de cumpărat mușcate, dar după o vreme a ajuns și el la concluzia că grădinăritul e mai ieftin decât antidepresivele. Pfuai și ce de treabă am cu ocazia asta…

(…)

Voi cu ce vă lăudați? Ce țineți pe pervaz? Aveți grădină?

Citește mai mult pe injoaca.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!