Probabil vă amintiți de articolul meu de astă iarnă în care povesteam cu mare drag, cât de mult urăsc iarna, în special pentru făcutul bagajelor când plecăm pe undeva: gențile care jumătate sunt umflate cu pantaloni de schi, geci, fulare și mănuși la care pierzi perechea, sacoșele cu încălțăminte de interior, cu bocanci și câte altele.
Ei bine, a venit vara și la noi, aleluia mai cu intârziere, și ne pregătim să plecăm în concediu.
Dar, vă rog, nu mă întrebați unde. Este același loc mirific in care mergem de 11 ani încoace. Bineînțeles, că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că m-am măritat cu un portughez și nu cu vreun albanez!
Cu această ocazie, tot văd că se perindă pe micile ecrane liste cu ce să cuprindă bagajul perfect pentru familii cu copii sau mămici care pleacă cu “casa în spinare” în vacanță.
Sincer, aș cam vrea și eu…..sau….poate nu.
Dacă pe vremea când nu aveam copii plecam la un drum de 6 ore plus orele de așteptare între avioane și tren cu o singura geantă mare, în care jumătate era plină cu haine și cealaltă cu mâncare adusă din Portugalia, la întoarcere, acum, cu doi copii plecăm cu două genți, perfect echilibrate (căci altfel riscăm să plătim depășire de kg) doar că nu mai aducem mâncare.
Cum ar fi să car casa după mine prin aeroport cu doi copii care nu funcționează independent încă, apoi până la gară, apoi 2 ore cu trenul, apoi 30 de minute cu mașina, treziți la 4 dimineața?
Știați că, cele două capitale europene care se găsesc la cea mai mare distanță una de alta sunt București – Lisabona? Drumul direct cu avionul durează 4 ore. Cam cât București – Bacău cu trenul.
Pentru un asemenea drum de vreo 10 ore îți cam trebuie ceva pregătire din timp.
În primii ani fără copii, după ce fiecare își punea în bagaj ce dorea și Cris constata că nu se poate închide fiermoarul din cauza muntelui de haine care ieșeau vraiște din bucata mea de spațiu, începea trierea:
– Ce e ăsta?
– Nu vezi, un feon.
– Ai nevoie de el?
– Evident, da.
Îl scotea și îl punea ușor lângă geamantan.
– Ăsta ce e?
– Peria de întors părul.
O scotea și o punea ușor lângă geamantan.
– Ăsta?
– Șampon și balsam.
Le scotea și le punea lângă.
Apoi număra perechile de încălțăminte, apoi fiecare bucată de îmbrăcăminte.
– Dar ție câte costume de baie îți trebuie?
– Câte am pus.
Le lua la reîmpachetat, le făcea mici – mici – mici, le băga unele în altele, transforma muntele de haine in câteva rânduri perfect egale în înălțime iar la sosire ieșeau din geamantan impecabile.
El spune că a devenit atât de organizat de pe vremea când a fost cercetaș în copilărie și trebuia să își pregătească singur rucsacul pe care trebuia să-l care km pe coclauri.
Apoi, cu cele puse deoparte, se uita la mine și îmi spunea calm:
– Din astea are și mama acasă. Nu mai încap.
– Păi nu are. Că șamponul e special și balsamul. Eu numai cu astea mă spăl.
– Atunci renunți la altceva.
La sfârșit se cântărea mereu bagajul.
Eu prima dată am râs, vă puteți imagina. Cu toate că prima mea experiență cu plecatul în Portugalia a fost să las din start la Alitalia 100 euro din cei 250 strâns cu greu din meseria de asistent social, pentru extra bagaj. Îmi luasem, efectiv, toate hainele din dulap și cărțile.
(…)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro!
