Am o fostă colegă de facultate care-mi povestește că soțul ei nu ridică un pai în casă, nu o ajută cu copiii, nu pune și nu strânge masa, nu spală vasele, nu nimic. Ajunge acasă de la job și se lungește pe canapea, cu mâncarea caldă în față, pregătită de ea și adusă la botul calului. Amândoi muncesc de dimineață până seara, să ne înțelegem.
Dar ce-mi place la prietena asta a mea e că-și asumă, frate: Așa a fost mereu, îmi spune. Am știut din start în ce mă bag și totuși am mers înainte. Că-l iubesc! Că am cântărit bine și mi-am zis că merită.
Altele văd de la început că bărbatul nu le oferă vreun sprijin, nici cu vasele, nici cu emoțiile, nici cu gunoiul. Nici cu cariera, dar poate bărbatul ăla e frumos de pică, nu știu, iar ele îndrăgostite lulea și atunci merg înainte, cu gândul că lucrurile se vor îmbunătăți pe parcurs. Se mărită cu el, fac copil, îl fac și pe al doilea. După care realizează că băi, trag singură la căruța asta și nu-i drept.
Și dă-i atunci și încearcă să...
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
