Azi mi-a scris o colegă să îmi spună de un proiect. Să vă zic ce fain era? Demult mi-am dorit să fiu implicată într-o asemenea campanie educațională pentru părinți! Doar că data evenimentului la care trebuia să particip era într-o sâmbătă. Și i-am răspuns colegei mele că nu pot merge. Sâmbata respectivă e una dintre puținele când vom toți acasă. Să ne bucurăm de timp împreună, chiar dacă stăm acasă, în pijamale și mâncăm floricele la un maraton de filme. Apoi mi-am amintit de anii când aveam primul copil mic și alergam la evenimentele de serviciu, care nu erau la nice to have. Și cum plecam din casă cu inima frântă, sâmbăta sau duminica devreme, de la puiul atunci mic. Mi-am promis de multe ori că nu voi mai lăsa copiii în pat, ca eu să plec în goană pentru altceva. Copiii cresc repede și eu vreau să fiu aici.
În jur, oameni din generația mea se duc la ceruri. Abrupt și fără preaviz. Copiii noștri cresc repede. Azi se roagă ei de noi să ne jucăm împreună. După ce mai clipim de câteva ori, vor fi adolescenți. Și ne vom ruga noi de ei să petrecem timp împreună. Oameni cu relații aparent solide astăzi nu mai sunt împreună și trec prin divorțuri violente. Părinții noști îmbătrânesc văzând cu ochii, roind de dor și grijă în jurul nostru. Prieteni apropiați ne devin străini. Ne-am văzut ieri, acum 5 ani, de fapt.
(...)
Citește mai mult pe florinabadea.ro
