Nu că am avut vreodată dubii că din când în când îmi sare piulița și deraiez pe coclauri.
Dacă aș fi avut un serviciu normal, din ăla la care faci jogging de dimineață ca să vadă șeful c-ai ajuns la timp și de la care pleci spărgând ușa ca să ajungi la grădi la cel mic, m-aș fi afundat în treabă, aș fi băut vreo 5 cafele, mă întorceam acasă epuizată, cu treaba de la birou făcută, fără chef de viață dar suficient cât să adorm buștean pe canapea.
Dacă sunt mamă ”care muncește de-acasă” am plecat de dimineață să fac un retur la niște haine de copil la H&M. O mașină bloca intrarea în parcare, așa că după 20 de minute și-un ocol maaaare, am reușit să opresc regulamentar. Noroc că știu parcarea laterală, pe două locuri.
N-a fost să schimb hainele pentru că le luasem de la o promoție și trebuiau aduse toate, inclusiv pantalonii lui Beti de pe sârmă.
– Sunt spălați, îi explic eu vânzătorului.
– Trebuie aduse toate produsele.
– Oricum nu mai au etichetă, ce să faceți cu ele? insist eu.
– Este o etichetă interioară la fiecare produs. Altfel nu putem.
– Știți, iau copiii vacanță, nu mai pot veni.
Eu nu sunt omul insistent. Nici nu-mi plac oamenii care nu înțeleg de prima dată, dar când vine vorba de mers cu copiii la mall văd brusc negru în fața ochilor.
(...)
Citeşte mai mult pe mamipetocuri.ro