Ne naștem perfecți, nu perfecționiști. Copiii vin pe lume perfecți, magnifici, curioși, iubitori, determinați și creativi. Dar se nasc și dependenți de părinți și au încredere oarbă în ei. Mami și tati nu pot greși. Dacă ei spun că mingea e galbenă, deși noi o vedem verde îi vom crede pe ei, pentru că ei știu.
Pentru a simți că aparținem, că suntem ca ceilalți vom începe să ne definim prin ceea ce ei spun despre noi. Apar tot felul de condiționări și rezultatul este că ne dezvoltăm niște mecanisme de adaptare, de supraviețuire. Ele apar în copilărie dintr-o nevoie, le luăm însă cu noi la vârsta adultă când vor funcționa pe pilot automat și nu le vom pune sub semnul întrebării. Devin sabotori.
Foarte pe scurt, în mintea noastră zilnic se dă o luptă între Înțeleptul din noi și cei 10 sabotori. Printre ei e și perfecționistul.
De câte ori nu v-ați dorit ca rezultatul muncii voastre să fie perfect? Ca eforturile voastre să fie perfecte? Ca voi să fiți perfecți în rolurile voastre? Ca mamă, ca tată, ca fiică sau fiu, soră sau frate, ca prieten, coleg sau angajat?
(...)
Citeşte mai mult pe cristinaotel.ro
Sursa foto: Free pik
