Când ai o familie numeroasă, cu cel puțin doi copii, îngrijirea rufelor reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru o mămică. Noroc că s-a inventat mașina de spălat rufe! Ba, chiar au apărut și modelele cu uscător! Însă și sortarea și aranjarea lor fac parte din întreg procesul care îi poate da unei femei mari bătăi de cap. Iată la ce truc apelează o mămică descurcăreață din Australia.
Dacă ești o femeie activă, cu cel puțin doi copii, atunci știi exact prin ce trece o mămică atunci când trebuie să spele și să aranjeze rufele. Sortarea lor pe culori, pe tipuri de materiale, șosete desperecheate ori încurcate între ele (mai ales dacă copiii au vârste apropiate și sunt de același gen), apoi spălarea lor. Urmează călcatul lor, dar și redistribuirea lor în dulapul fiecăruia. Și, când ai de îngrijit o casă întreagă, toată această operațiune se poate transforma într-o adevărată corvoadă.
Însă o mămică din Australia a găsit o soluție simplă și eficientă. Cel puțin în ce privește sortarea rufelor. Jesika Mullns, mamă a doi copii, a dezvăluit pe blogul său personal, House of Jes, cum reușește să îndeplinească cu succes această… misiune.
“Aproape în fiecare, spăl, întind rufele la uscat, le strâng, le sortez, le calc, apoi le pun în dulapul fiecăruia. Pare că așa avea 6 joburi deodată, pe lângă celelalte îndatoriri de mamă. Așa că ajunsesem la capătul puterilor. Mai aveam puțin și o luam razna… Până când mi-a venit o idee simplă și practică! Cutii sau coșuri personalizate. Adică fiecare membru al familiei are cutia lui colorată într-un fel anume ca să le pot deosebi. De câte ori termin de călcat și de împachetat câte o rufă o pun în cutia respectivului și, când am câteva minute libere, duc cutia în camera fiecăruia. De asemenea, există o cutie specială pentru șosete desperecheate. De câte ori dau peste un astfel de exemplar îl pun în cutie cu speranța că își va găsi la un moment dat <partenerul>.
►Citește și Bicarbonatul de sodiu. 7 întrebuințări benefice pentru copii
Sistemul meu funcționează cu succes de șase luni încoace, de când l-am pus în funcțiune. Fiecare șite că, dacă rămâne fără șosete ori lenjerie de corp, trebuie să-și verifice cutia”, a scris Jesika pe blogul său, iar articolul său a fost deja redistribuit de sute de ori pe rețelele de socializare.
Ce zici de soluția mămicii din Australia? Tu ce alte trucuri cunoști?