Nu neapărat mai mult, nu mai tare, dar îl faci să râdă altfel. Ție, tatăl copilului meu, îți mulțumesc că-l faci să râdă așa.
Veți spune poate că nu trebuie să îi multumești unui tată pentru că este tată, căci asta e ceea ce trebuie să facă, dar eu așa simt.
Simt că alaturi de mine, băiețelul meu n-are același râs. Când se joacă amândoi pe podea lego, fac parcări sau orice altceva, eu, mama, nu mai exist. Se formează așa, un fel de zid puternic, doar al lor și nimeni nu-l poate dărâma. Băiețelul și bărbatul, umăr la umăr, combinația asta între virilitate și inocență, între curaj și teamă, între trunchi și rădăcină.
Tatal tău ți-e trunchi, copile. Ți-e soldat, ți-e învățător, ți-e om lângă tine, ți-e prieten, ți-e confident și călăuzitor.
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
Sursa foto miculmarc.ro
