Am auzit astăzi pe cineva spunând într-un podcast: eu nu cred să fie cineva care să iubească un om așa de mult cum mă iubește ea pe mine. Mi se pare că mă iubește prea mult!
Ce să vă spun? Mi-a căzut cerul în cap! Uneori, chiar am impresia că atâta vorbesc de Univers că anume mi le așează în față, poate, poate, facem și noi mai bine data viitoare.
Acest ”mă iubește prea mult” m-a propulsat instant acum 20 ani într-una dintre cele mai umilitoare situații în care am putut să mă pun singură în relație cu iubitul meu de atunci.
În timp ce el era plecat cam toată ziua de acasă, fără să răspundă la telefon, eu abia așteptam să termin serviciul ca să mă așez comod pe o bancă din parcul care dădea fix spre etajul unde avea el apartament, așteptându-l cu orele să vină acasă, să se aprindă becul la el, în bucătărie. (...) Citește mai mult pe www.mamipetocuri.ro
