Imediat după ce rămâi însărcinată, descoperi tone întregi de cărţi şi site-uri, care vor să te înveţe despre cum să faci faţă acestei perioade din viaţa ta şi mai ales celei care va urma după naşterea primului tău copil.
Citeşti despre evoluţia sarcinii, problemele ei, analize recomandate, ce trebuie şi, mai ales, ce nu trebuie să mănânci; te informezi în legătură cu naşterea naturală şi cezariană; cauţi medic ginecolog sau moaşă; te interesezi de condiţii în maternităţi, întrebi cât te cost toate şi, bineînţeles, petreci luni întregi studiind liste de nume pentru bebeluşul tău. Şi, pentru că ştii că după naştere s-ar putea să nu prea mai ai timp de atâta lectură, citeşti şi despre celule stem, alăptat, remedii pentru colici, vaccinuri, cum să-i faci băiţa, cât de bine este să-l porţi în braţe, cauţi şi vreo 2-3 pediatri buni şi câte şi mai câte.
În toată această avalanşă de informaţii, care te va copleşi şi te va pune deseori în situaţia de a-ţi pierde încrederea în capacitatea ta de a fi mama, lipseşte său apare mult prea puţin, cel mai important aspect al vieţii de proaspătă mămica: singurătatea. Oricât de sociabilă te crezi, oricât de mulţi membrii ai familiei îţi vor arăta iniţial susţinerea, oricât de mult te iubeşte tatăl copilului, la un moment dat, din cauza deprivării cronice de somn, a imensei responsabilităţi care apasă pe umerii tăi, adică viaţa copilului tău şi a presiunilor din exterior de a demonstra că eşti mama perfectă, te vei simţi extenuată, frustrată, neînţeleasă, ruşinată, tristă, grasă şi bătrână. Vei tânji cu ardoare după viaţa ta de dinainte să devii mama, când aveai toată libertatea din lume, satisfacţii profesionale, distracţii cu prietenii şi multe vacanţe romantice. Vei avea vagi tentative de a încerca să ieşi în oraş cu prietenele, de a merge la sală sau de a petrece o seară romantică cu soţul, însă nu vei face decât să te amăgeşti că deţii controlul şi că îţi poţi recăpăta oricând pofta de viaţă de dinainte.
Adevărul este că nimic nu va mai fi la fel: nici tu, nici oamenii din jurul tău. Atunci, vei începe să vezi mai des deosebirile dintre tine şi ei şi vei începe să te retragi în carapacea ta. Ei au timp să facă orice, ei au bani să meargă oriunde şi ei au libertatea de a fi ce vor ei. Tu eşti în doliu după siluetă, sânii fermi, bugetul, mobilitatea, viaţa socială, sexuală şi după nervii de altă dată. Ştii că perioada asta nu durează o veşnicie, că cel mic va creşte şi tu îţi vei reintra în normal, însă mai este atât de mult până atunci! Şi tu trebuie să rezişti zile, săptămâni, luni şi chiar ani de acum încolo. Ştii că nu ai încontro, că nu are cine să-ţi ţină locul chiar dacă ai deja halucinaţii de la atâta oboseală, chiar dacă eşti bolnavă sau deprimată. Căci cel mic depinde de tine 100% şi nu mai poţi da timpul înapoi să mai fi aşteptat câţiva ani, să mai fi copilărit puţin, să fi obţinut o funcţie mai bună sau o mărire de salariu sau chiar să fi găsit un soţ mai bun. Încet, încet, între tine şi lume se va ridica un zid, iar tu te vei simţi atât de singură!
Ce trebuie să ştii de pe acum este că tot ce vei simţi după ce vei deveni mama pentru prima oară este perfect normal. Inclusiv chestiile nasoale. Nu e vina ta că simţi că înnebuneşti, că nu mai poţi, că vrei să laşi totul în urmă, să trânteşti uşa şi să te duci unde vezi cu ochii. Este vina noastră, a tuturor, că nu vorbim mai des şi mai sincer despre aspectele negative ale maternităţii. Sunt mii de pagini de cărţi şi articole de parenting şi prea puţine îţi spun că cea mai mare provocare a noii tale vieţi este să faci faţa singurătăţii, sentimentului de “tu împotriva tuturor”. Problema este că trăieşti într-o societate în care ajutorul, atât cel fizic, cât mai ales cel emoţional, oferit proapetelor mame, este extrem de sărac. Aceeaşi societate pune la mare preţ independența şi reuşita şi îţi taie aripile atunci când vrei să ceri ajutor. Te face să crezi că eşti slabă, că ai eşuat, că nu eşti o mamă bună. Te vei simţi atâta de vinovată pentru orice decizie iei încât îţi va afecta cu adevărata abilitatea de a fi o mamă bună pentru copilul tău. Din când în când, în liniştea nopţii, vei trage un plâns înăbuşit sub pătură, pentru a te mai elibera de tensiuni şi frustrări, însă nu este suficient pentru a te repune pe picioare şi a savura aşa cum trebuie această perioadă minunată şi unică din viaţa ta. E adevărat că timpul trece foarte repede şi că îţi va fi extrem de dor de perioada de bebelușenie, oricât de greu ţi se pare acum. Desigur, mai ai o şansă cu al doilea copil sau chiar cu al treilea, însă sentimentul de pierdere a ceva extrem de special – copilăria celui care te-a făcut mamă – te va urmări toată viaţa.
Sunt proaspetele mame condamnate la singurătate, oricât de mult ar încerca să scape de ea? Este ea în fişa postului, vrem, nu vrem? Sunt de vină hormonii în cantităţi industriale, stilul nostru de viaţă sau cei din jur pentru această izolare emoţională? Răspunsurile nu sunt niciodată simple, însă un singur lucru e cert: trebuie să îţi recunoasti limitările şi să ceri ajutorul cât mai des. Trebuie să găseşti curajul să spui tututor că nu te descurci, că îţi e greu, că nu ştii şi, câteodată, că nu mai vrei. Este perfect normal să fi depăşită de situaţie, căci mămicia e al naibii de dificilă. Oricât de drăgălaş şi sănătos ar fi copilul, tot ţi se va părea că te-ai înhămat la ceva extrem de greu şi că, de multe ori, nu merită. Că-ţi vrei viaţa, cariera, silueta, viaţa sexuală şi, mai ales, sănătatea mintală înapoi.
Nu le poţi avea pe toate şi, mai ales, nu le poţi avea acum. Ştii că ai alte lucruri pe lista de priorităţi, care începe şi se termină cu nevoile copilului. Însă, fără o mamă suficient de fericită, el nu va fi suficient de fericit. Ţine minte, nu eşti singură în toată povestea asta. Suntem toate ca tine. Nici noi nu am fost cu adevărat pregătite pentru ce-a urmat după ce am auzit pentru prima oară acel ţipăt în sala de naşteri. Nici noi nu ştim cum să jonglăm cu toate. Departe de a ne plânge, vorbim despre viaţa noastră ca mame. Care are momente ele unice şi mirobolante, dar şi multă lupta pe toate fronturile. Căci povestitul despre limitele noastre ca mame este cu adevărat eliberator. Indiferent că scrii pe un blog, într-un comentariu, într-un e-mail, că îţi suni mama sau o prietenă sau îl tragi pe soţ deoparte, este important să vorbeşti despre ceea ce te macină. Nu lasa pe mâine, nu-ţi înghite suspinul, nu-ţi muşcă buzele. Povesteşte despre tine, despre copil, despre tot ce te supăra, despre tot ce-ţi trece prin cap. Iar dacă eşti doar o gravidă în trecere pe aici crează-ţi de pe acum o reţea de suport emoţional. Găseşte alte gravide, împrieteneşte-te cu alte proaspete mămici, fă-ţi lista cu toţi membrii familiei care te pot ajuta după naştere. Vei simţi atât de multe într-un timp atât de scurt! E important să găseşti curajul să dărâmi zidul ăla de singurătate sau să nu-l laşi să se ridice deloc şi să îţi creşti copilul oferindu-i un exemplu demn de urmat: pe tine şi dragostea ta necondiţionată!
(…)
Citește mai mult pe povestidemama.ro!
