Sari la conținut

Lipsa somnului, pofta de dulce și obezitatea

Lipsa somnului și nevoia de dulce sau adevăratul motiv pentru care m-am îngrășat, aș tinde să spun după ce am citit un studiu realizat pe pacienții unui centru medical din Los Angeles. Studiu care mi-a atras atenția imediat. Era vorba despre lispa somnului sau despre somnul deficitar.

Se pare că somnul este mai important decât ne imaginăm noi. Și să fim serioși, ce mamă mai are un somn normal în primii ani de viață ai copilului. Știu, sunt și norocoase. Cunosc și eu. Dar nu e și cazul meu. Mogâldeața mea are doi ani și șapte luni și tot se mai trezește o dată pe noapte. Asta când e sănătoasă, când e bolnavă, mucoasă sau mai știu eu cum… mai bine nu mai spun.

Nu am priceperi medicale, nu sunt vreo expertă, dar nu-mi place deloc ce spun medicii ăștia. Și una peste alta, e verificat în cazul meu. Cu cât sunt mai obosită, cu atât aș mânca mai mult dulce.

Să revenim la studiu. Medicii ăștia americani care au făcut studiul au ajuns la concluzia că o noapte nedormită este echivalentul a șase luni de mâncat alimente grase. Asta ca efect asupra sensibilității la insulină a organismului. Așadar, lipsa somnului sau somnul deficitar și regimurile alimentare prea grase pot afecta, în același fel, sensibilitatea la insulină și, prin urmare, pot induce obezitatea.

Insulina este un hormon esențial în reglarea funcției țesutului adipos și este puternic legată de greutatea în exces. Iar în momentul în care sensibilitatea organismului la insulină scade, adică organismul devine rezistent la insulină, el este nevoit să producă mai multă pentru a scădea nivelul glicemiei.

Glicemie, care practic nu este ridicată. Atunci noi o ridicăm, pofta de dulce e accentuată și avem noi grijă să o ridicăm. Mai pe scurt, lipsa somnului produce o adevărată nebunie în organism. Sau mai bine zis îl înnebunește de tot.

„Studiul nostru sugerează că o noapte de privare de somn poate fi la fel de dăunătoare pentru sensibilitatea la insulină ca șase luni de regim alimentar foarte bogat în substanțe grase. Un somn bun este esențial pentru menținerea nivelurilor de glicemie și reducerea riscurilor de boli metabolice, cum ar fi obezitatea și diabetul”, spune unul dintre medici, profesor la Universitatea de Medicină din Chicago, care avertizează că somnul deficitar poate duce la diabet de tip2.

(...)

Citește mai mult pe fricidemamici.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!