Uitasem cum e să lucrezi de-acasă cu copiii.
Să scrii emailuri cu o mână și cu alta să încălzești cereale. Să răspunzi la telefon din baie, în timp ce copiii se ceartă de la slime. Să-i anunți că azi ai de lucru și ei să-ți răspundă:
– Asta e masă de bucătărie, nu birou.
Să nu existe ”mai trimit emailul ăsta și gata” pentru că se apropie ora de prânz și de dincolo se aude:
– Doamne, ce mi-e foame! Mama asta nu ne mai dă mâncare?
– Mamiiii, îmi tai un măr? Că eu nu pot că mă tai la degete!
Îți sare tot cheful să mai termini ceva, te ridici brusc și te activezi pentru rolul de mamă.
Odată, supărată și epuizată precum copiii care fac tantrumuri în magazin când vor înghețată și mama nu le cumpără, am început să strig:
– Eu nu sunt robot, tot om sunt și eu ca voi. Tot un cap am, două mâini și două picioare. Nu funcționez pe baterii. Am și eu nevoie să dorm, să mănânc, să stau liniștită!
S-au uitat amândoi la mine, iar Beti mi-a spus:
(...)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro
Sursa foto: mamipetocuri
