Avem perioade și perioade. Perioade în care ne ies lucrurile pur și simplu ca prin magie. Copilul adoarme lin și rapid, mănâncă cu poftă, este bine-dispus și compliant la rugămințile noastre. Ne uimim de câtă răbdare și ce soluții geniale reușim să găsim pentru a-l liniști atunci când traversează momente dificile, când face tantrum-uri ori se trezește repetat pe timpul nopții de ne ținem ochii deschiși cu degetele. Sunt perioadele noastre bune pentru că suntem pe val. Pe lângă astea, știu toți părinții, dar și copiii, că mai există încă unele.
Unele în care demonii noștri se rup din lumea din adâncurile lor și ies la suprafață. Nervi întinși la maximum. Frici vechi și violente. Gânduri malițioase. Convingeri constrângătoare. Sunt situațiile în care ne ia valul cu totul, nu-i așa?
Ce situații exact, au puterea asta de a ne dezlănțui forțele din adâncuri?
În acest material, aflăm de răspunsuri reale, din viața de zi cu zi, a câtorva mame*, la întrebarea În ce situații te percepi ca fiind "mamă ne-bună" pentru copilul tău?
Da, așa e. Nu e niciunde listat cuvântul ne-bun(ă). În niciun dicționar. Și nu întâmplător se întâmplă să fie așa. Pentru că orice ar face, oricum s-ar comporta, oricare ar fi contextul ei de viață, oricât de rănită ar fi fost în copilărie, versiunea mamei ne-bune este în fapt, cea mai bună a versiune a ei ținând cont de toate aceste aspecte. E vorba așadar, de toate acele situații, în care femeia ajunge să nu se perceapă ca mamă bună, să nu fie mulțumită de felul în care se comportă în relație cu copilul/ ii ei.
I. Manifestările copilului:
atunci când nu îi plăcea o mâncare pe care o făceam. M-am mai liniștit la capitolul ăsta, dar nu complet. (C.B)
atunci când refuză un joc pe care i-l propun (zici că sunt și eu copil :)) (C.B.)
atunci când cere cu disperare telefonul să se uite pe youtube. Îmi reproșez că face asta pentru că ne-a văzut pe noi că ne uitam pe telefon și pentru că l-am lăsat de câteva ori și pe el să se uite sau i-am arătat poze/ filmulețe cu el sau alți copii de-ai prietenilor noștri.(C.B.)
atunci când îl văd că nu are încredere în el, când îl văd că nu socializează cu ușurință, când nu se înțelege cu frații lui, când nu acceptă să stea peste noapte și la bunici, când nu e deschis la experiențe noi, când nu are curaj, când nu e colaborant, când nu e încrezător în forțele proprii, când nu e sănătos (G.Z.)
II. Îngrijirea copilului:
atunci când o grăbesc pentru că sunt constrânsă de timp, (A.C.)
atunci când a trebuit să îi dau lapte praf pentru ca lactația mea nu era suficientă (C.B.)
atunci când încerc să îi dau să mănânce și mai fac și alte x lucruri pe lângă asta...în loc să îi dau toată atenția, indiferent dacă e lapte praf sau sân (R.P.)
atunci când plânge și nu mai știu ce să fac să îl liniștesc (C.B.)
atunci când nu îl apăr destul de bine/eficient de soare și căldură (A.O.)
atunci când nu lua în greutate atât cât se aștepta medicul. Pentru mine aspectul greutate a constituit un factor de stres major în primul an de viață al lui, chiar de după naștere, el fiind un pic mai mic decât alți nou-născuți (C.B.)
când nu reușesc să îndeplinesc toate nevoile copilului meu, când nu reușesc să aduc un zâmbet pe buze sau chiar un hohot de râs, când nu sunt alături de puiuța în momente neplăcute ( gen vaccin,mici accidentări, treziri din somn în plâns), când nu intuiesc o dorință de-a ei, când nu aduc diversitate și noutate în viața ei etc. (D.G.)
III. Relația cu copilul:
atunci când mama mea îl înțelege mai bine decât mine sau îi cunoaște mai bine preferințele. El stă cu ea ziua de la 9 luni când eu m-am întors la serviciu și știu că e normal să îi cunoască mai bine ritmul de peste zi fiind cu el mai mult decât mine, dar tot ma încearcă acest sentiment (C.B.)
atunci când cineva mi-l lua din brațe când era mic și plângea, "că poate se liniștește la mine" (C.B.)
Stau prea puțin de vorbă cu el (E.V.)
IV. Relația cu sine însăși:
atunci când repet schemele nesănătoase dobândite din relația cu părinții mei (A.C.)
atunci când la începutul vieții lui aveam unghiile mai lungi și îi lăsam zgârieturi pe pielea lui fină (A.O)
Problemele mai complexe sunt în parte legate de lucruri materiale (situațiile acestea apar destul de rar pentru ca sunt conștientă că nu asta îl interesează pe copil acum și se vor rezolva în curând) și emoțional de hotărârea mea de a reveni la munca înainte sa facă copilul 2 ani. Oare sunt egoistă? (A.O.)
când plec de acasă, iar el rămâne cu bona sau cu tati și nu este neapărat într-o dispoziție bună. Mă refer mai ales la situațiile în care am senzația că ar avea nevoie de mine... când poate e cârâit sau știu că îl sâcâie vreun dințișor. (E.D.)
atunci când îmi pierd răbdarea cu el și ajung să țip la el (C.B.)
atunci când nu sunt organizată și nu îi pot face un program stabil (G.Z.)
atunci când nu sunt un model bun pentru copil (G.Z.)
atunci când nu țin cont de părerile lor în decizii de familie (G.Z.)
Așa cum în geografie, punctele cardinale reprezintă un sistem de indicare a direcției, dar și de localizare, punctele cardinale pentru localizarea, definirea comportamentelor mamelor ne-bune sunt: negațiile (ex. nu reușesc, nu apăr, nu țin cont, nu sunt, nu intuiesc, nu are curaj, nu are încredere etc.), termenii cantitativi de referință, care susțin nivelul inferior, depreciativ al acțiunii sau calității pe care o însoțesc (ex. nu îl apăr destul de bine de soare, stau prea puțin de vorbă cu el), verbe împovărătoare cu caracter de obligație (ex. trebuie) și cuvinte care exprimă detașarea de copil (ex. atunci când cineva mi-l lua din brațe când plângea, când plec de acasă, când îmi pierd răbdarea etc.).
Felul în care gândim și vorbim este strâns corelat cu felul în care ne simțim și ne comportăm cu noi însene/înșine și cu ceilalți. A lua notă de aceste particularități lingvistice este primul pas în reconfigurarea mentală și comportamentală, în procesul autotransformării individuale și creatoare.
*Răspunsurile de mai sus au fost oferit de mame cu copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani.
Sursa: mamecareinspira.blogspot.ro
