O scriu ca să nu o uit. Deși nu a fost singurul lucru pe care omulețul mi l-a zis în seara aceasta, la ceas de nani bun.
Mi-a zis mami, chide fonul (=mami, închide telefonul). Iar inima mi s-a strâns, cârpit, încruntat și înghițit în sec. L-am închis și mi-am zis că uite, eu așa mare, el așa mic, de ce îi greșesc?
Din toată ziua mă are o oră-două lângă el și și atunci mă vede așa, mă prinde așa, mă ascultă așa. Cu un telefon în mână. Și chiar de m-a durut ce-mi zise fărâma mea de om, l-am închis.
L-am privit apoi pe pui. Mami, ești pumoasă (=mami, ești frumoasă). Da. Tot el mi-a zis-o. De la capătul în care-mi tăia inima în bucăți mari și mici, până la celălalt capăt unde mi-o lipea, potrivea și o nimerea la loc. Un puzzle. O fericire. Un fel de amalgam de senzații toate năvălind și dând buzna peste mine.
Și cum să nu iubești copilul ca nebunul? Cum să nu-l iubești? Când îți spune – mami, ești pumoasă!
Mami, i-am spus, și tu ești frumos!
Ești frumos, pentru că mă vezi pe mine frumoasă, așa neînsemnată cum sunt și mică în fața ta. Și mai ales, plină de greșeală.
Ești frumos, pentru că mă înveți. Să râd și să trăiesc.
Ești frumos, pentru că ești al meu.
Ești frumos, pentru că doar tu poți să...
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
