Disciplina este importanta, atat pentru binele tau personal, cat si pentru a putea sa traiesti in societate. Cu toate acestea, nu este un lucru placut - disciplina presupune sa faci un lucru de care nu prea ai chef pentru ca trebuie.
Ceea ce, sa recunoastem, nu este chiar asa de simplu nici pentru noi, adultii. Pentru ca daca ar fi nu am mai sari peste masa de dimineata. Si nici nu ne-am mai amana atat de mult vizitele la doctor. Si poate ca am si alerga in fiecare seara, in loc sa ne prabusim la TV cu un castron de mancare in mana. Iar noi stim de ce este important sa face unele lucruri si care sunt consecintele si tot nu le facem.
Asa ca este de asteptat sa fie cu atat mai greu pentru copii sa inteleaga ce este disciplina si de ce uneori este mai bine sa nu iti faci pe plac. Dar tu, ca parinte, ai misiunea de a proteja copiii si de a-i face sa inteleaga ce este bine. Cum poti sa o faci, in functie de varsta:
1. Redu tentatiile
Este prima regula si daca o respecti iti usureaza enorm munca. Este foarte buna cand este mic si cine stie ce pricepe: degeaba ii tot spui ca lampa nu este o jucarie si sa o lase in pace. Mult mai simplu este sa o indepartezi pentru totdeauna din calea sa. Similar, cand mai creste, decat sa ai certuri la fiecare mic dejun pentru ca vrea sa manance cereale (care tie ti se par nesanatoase) mai bine nici nu i le cumperi.
Desigur, pe masura ce creste, aceasta forma de disciplina este din ce in ce mai greu de folosit (pentru ca nu il poti inchide intr-un glob de sticla) si tentatiile sunt din ce in ce mai multe. Asa ca se trece la alta forma de disciplina.
2. Stabileste obisnuinte de comportament
Ceea ce se petrece in mod uzual nu mai este pus sub semnul intrebarii. Acest lucru este adevarat pentru toata lumea, si pentru oamenii mari si pentru oamenii mici. Obisnuintele de comportament pot fi formate inca de cand sunt bebelusi, iar pe masura ce trece timpul adaugi unele noi.
Asa ca strategia premianta este sa te comporti ca si cum nici nu exista posibilitatea de discutie: cand intri in casa trebuie sa te descalti, inainte sa mananci trebuie sa te speli pe maini, seara te dezbraci si iti pui pijama, nu trece zi fara sa te speli pe dinti, se mananca numai in bucatarie, cand te deranjeaza ceva nu tipi sau lovesti etc
Ai mare grija, ca astfel de reguli sa nu ajunga sa fie analizate, atunci trebuie sa le respecti si tu.
3. Impune limite si consecinte daca sunt incalcate
Toti functionam asa: plateste-ti taxele sau iti blocam contul, nu conduce cu viteza mare sau iti dam amenda, invata sau te lasam repetent.
Ca astfel de reguli sa fie respectate ele trebuie sa fie cunoscute. Si la fel si ce patesti daca nu le respecti. Si, ca sa fii luat in serios, trebuie sa aplici si pedeapsa / consecinta de fiecare data. Nu prea poti folosi aceasta strategie inainte de trei ani si chiar si dupa aceea daca o faci vei avea de dat foarte multe explicatii.
Aceasta este printre cele mai dure forme de disciplina, insa este si cea mai folosita, datorita simplitatii sale. Parintii o folosesc mai ales in forma negativa - Fa-ti lectiile sau nu te uiti la Tv, Mananca ciorba sau nu iti dau ciocolata. Expertii recomanda mai ales sa o folosesti in forma de consecinta naturala / logica: Daca ai stricat o jucarie haide sa o lipesti, Daca ai vorbit urat te duci si iti ceri scuze. In acest fel este mai putin vorba despre peseapsa si mai mult despre repararea greselii.
4. Lauda comportamentul dezirabil
Lauda poate sa constituie un motiv suficient pentru a face o actiune. Tuturor ne place sa fim laudati si, cu atat mai mult, de catre persoanele pe care le iubim / le admiram.
Ca intotdeauna cand este vorba de psihologie, trebuie sa ai mare intuitie atunci cand folosesti aceast instrument. Nu poti lauda fara discernamant pentru ca atunci demonetizezi. Si nici nu trebuie sa te astepti ca lauda sa functioneze intotdeauna. Uneori se poate ajunge chiar la resentimente fata de persoana care te lauda.
Dar merita sa fiti draguti si sa aratati ca apreciati efortul copilului: Ce bine ca ai acceptat sa mergem acasa, sunt atat de obosita. Bravo, ai facut la olita!!! Cat de repede ai terminat lectiile, te-ai descurcat excelent!
5. Negociaza
Cu cat creste mai mare, cu atat negocierea va fi masura de disciplina care va prima. Sau asa ar trebui sa fie.
Desigur, vor fi momente dificile, momente in care ti se va tranti usa in nas de catre un adolescent rebel, momente in care ti se vor testa limitele, momentele in care vei dori pur si simplu sa pedepsesti ca sa termini cu toate acestea si sa ai si tu un pic de liniste. Insa negocierea si intelegerea motivelor reprezinta singura cale pentru disciplina pe termen lung.
Asa ca lasa-i pe copii sa se gandeasca la problema si sa vina cu solutii. Asta nu inseamna ca nu ai autoritate, doar ca autoritatea ta impune numai anumite limite foarte importante (nu furi ) iar in rest lasi loc pentru discutii.
Tu ce masuri de disciplina folosesti?