Într-o vreme demult apusă, cea mai plăcută parte atunci când ieşeam undeva erau pregătirile. Începeam cu o baie lungă şi relaxantă, completată de un spălat minuţios pe păr şi de dat cu toate cremele şi măştile hidratante posibile.
Apoi treceam la tapetat fata cu pudră şi fond de ten, la realizat umbre pe pleoape în te miri ce nuanţe şi la rimelat fiecare geană. După care buzele erau frumos conturate şi atinse de ruj… iar şi iar şi iar, până obţineam fix nuanţa aia de pe capac. Începeai aranjatul pe la un 8 seara, să poţi ieşi la 11-12 din casă. Ce vremuri!
Aveam timp de buclat în voie, de dat cu fixativ, de probat 5 ţinute, de privit în oglindă, de gândit şi răzgândit. Apoi au apărut copiii şi n-am mai avut timp de nimic. De ieşit am mai ieşit, chit că muuult mai rar, dar am uitat cum e cu pregătitul acela în voie.
Dacă te trezeşti spunând “A, m-am spălat pe par săptămâna trecută, las’ că-i bine, mai rezista câteva zile.” e clar că eşti în primele săptămâni cu Omuleţul acasă. Pe urmă apare prima ieşire adevărată (adică nu până la magazinul din colţ, ci la ziua celei mai bune prietene) şi ştii că nu mai merge treaba aşa. Ori faci ceva cu copiii să bagi şi tu un spălat şi-un aranjat, ori… Nu există ori.
Predă-i tatălui, cât tu te concentrezi pe trasnformat în zână. Şansele sunt mari să tragă tot la tine, asta e clar. Ma-ma, mamă, maaamaaaa!!! Poate scoţi 5-10 minute de-un spălat, dar de uscat părul în voie nu-ţi mai ajunge timpul şi atunci e musai să o faci cu unul în braţe şi celălalt printre picioarele tale, împingând la vreo maşinuţă sau zburând un robot.
Chiar dacă ăştia mici nu-s acolo cu tine, ci în camera de-alături, tot îţi închipui că te strigă şi le auzi desluşit vocea. Atât de obişnuită eşti să fii în priză, să tresări la fiecare zgomot, să reacţionezi la fiecare mişcare, că ţi-e greu să te deconectezi. Tare bun ar mai fi un buton de on/off!
Machiajul premergător plecării e o aventură. Răspunzi la o sesiune interminabilă de întrebări ale unuia şi te faci că nu-l vezi pe al doilea, care s-a transformat în clovn, după ce s-a mânjit tot cu rujul tău preferat. Obligatoriu şi scump, că alea nepreferate şi ieftine nu-i atrag de fel. Cu ce-a mai rămas din ruj e posibil să fi colorat şi chiuvetă şi chiar pereţii (mai discret, aşa).
Cu rimel voi reuşiţi să vă daţi vreodată? Adică fără să-l întindeţi pe toată faţa? Mie nu-mi mai iese ca înainte. Mereu îmi tremură mâinile de nerăbdare ca aprope am dus la bun sfârşit machiajul şi pot rupe uşa, spre alea câteva ore de libertate. Ca să nu mai spun că Aris e fan rimel, deci nu scapă nicio ocazie să mi-l smulgă din mâini şi să încerce să şi-l aplice, cum a văzut la mine. Cu demachiatul la fel, împreună o facem, fiecare cu propria dischetă: a mea îmbibată în loţiune micelară, a lui în apă.
(…)
Citește mai mult pe www.ruxandraluca.ro!
