Femeia la volan… un subiect atât de disputat, mai ales de bărbați, nu-i așa?! Iată care sunt mărturisirile mămicii-blogger Dina Taralunga, o șoferiță cu ceva experiență și un tată – maistru instructor auto...
De câte ori stau în coloană, după cum urmează:
– pe Bulevardul Pantelimon, dimineața spre grădinița copiilor
– pe Bulevardul Basarabia spre serviciu
– pe Calea Călărașilor tot spre serviciu
– la Unirii tot spre serviciu
– și, cu un pic de noroc, și pe Spaiul Independenței, adică vreo 60 de minute – 15 km, mă tot gândesc de ce le-or fi frică unora să conducă prin București. Că mai mult stai în coloană. Și când mergi, la câte femei merg prost una în plus sau în minus este fix zero barat. Acuma nu vă supărați pe mine, știți că am ceva cu femeile la volan, mai ales că am prietene care conduc chiar bine. Dar eu am o problemă cu alea care, in mintea lor au tot timpul dreptate chiar și când greșesc, iar faptul că sunt femei, e o scuză – ce vrei măi, sunt femeie, conduc prost, pfuuuuu….
Așa pe scurt, că am mai zis:
– femeile nu dau prioritate la pietoni, ce naiba caută pe-acolo? Altă treabă n-au?
– femeile nu te lasă să te bagi, mai ales dacă ai o mașină mai bună decât a lor, indiferent că se vede clar că ieși de pe o stradă laterală sau din parcare cu scaune de copii în spate – din ciclul, și eu sunt mamă și eu mă grăbesc.
– mașina care merge fix pe mijlocul străzii este condusă în 99% din cazuri de femei; ca să fiu sinceră, mi se întâmplă și mie asta, ca să vedeți că sunt femeie și nu sunt perfectă.
și ultima,
– femeia nu are simțul distanței, mărimii, căci mărimea contează până la urmă. Pe o străduță cu sens dublu, mașina care blochează și crede că poate trece căci n-o fi ea mai proastă și totul i se cuvine este condusă de o femeie. Sau, din contră, cea care blochează pentru că nu are 10 m2 de spațiu să treacă ea cu Matizul tot femeie este și tot din cauza mărimii.
Deci e spațiu pentru toată lumea pe șoselele capitalei.
Concret, mie nu mi-a plăcut să conduc niciodată. Pe vremea când tata avea o Dacie 1310, sora-mea era disperată să meargă in poligon la Gherăiești să conducă. Mi se părea SF – să vrei să conduci ceva atât de periculos, când ai autobuz, tren, “ia-mă, nene”. Apoi, mi-l amintesc mereu pe tata, maistru instructor auto, constant nemulțumit de modul de condus al mamei, in special in drum spre țară. Cumva, motorul vorbea o limbă pe care noi trebuia să o fi știut.
– Ce îți zice ție motorul, acuma? Il auzi cum face? Zice a doua. Nu a treia. Dă radioul mai încet, să auzi motorul. El vorbește cu tine. Ascultă-l, că altfel îl omori.
Imi amintesc și acum că dealul de la Obârcia se urcă cu “a-ntâia”.
Apoi, am avut un start prost în Portugalia. Cris conducea un Ford Tranzit cu 7 locuri, prima noastră mașina a părinților lui. Și, într-o zi, pe un drum forestier m-a întrebat dacă vreau să conduc. Iar eu, pe modelul “ce, eu-s mai proastă” am zis că da. Era ca și cum ai pus o maimuță să scrie, vorbindu-i în portugheză. Șoc și groază!
Dar nu s-a lăsat. După o lună, m-a luat în poligon, să mă învețe să conduc un Opel Corsa, după explicații in portugheză in condițiile in care abia înțelegeam sensul in română. Cred că atunci ne-am certat prima dată: nu înțelegeam și pace, iar el își propusese să mă scoată șofer de curse. Nu mi-a mai trebuit nici mie și nici lui, mulți ani.
Eu militam pentru mersul cu metroul, iar el nu a mai vorbit niciodată de asta. Până când, la un loc de muncă mi s-a cerut să am carnet. Că e mai bine, că e util. Nu puteam risca un job, mai ales că toată lumea avea carnet, mai puțin eu. Repet, “ce, eu sunt mai proastă?”
(…)
Prima mea mașină a fost un Matiz. Când viram la dreapta, slăbeam instant 2 kile, nu avea servo. Benzină. Așa cum am precizat, eu am făcut școala pe motorină. Pe scurt, îmi murea motorul. Nu reușeam sa plec de pe loc. Știți intersecția de la Casa de Cultura a Studenților? Aia maaaare, cu câte 4 benzi fiecare bulevard…..acolo, in mijloc, am stat acum câțiva ani, să fac stânga, vreo 10 minute ca să plec de pe loc. Mă claxona toată lumea, TOATĂ LUMEA! Eu nu reușeam să plec de pe loc.
Apoi, la scurt timp, am inversat frâna cu viteza în față la Casa Poporului. Mirela mi-e martoră. Am trecut cu bine și de asta, după ce începusem să tremur de frică soră cu disperarea – eu NU mai veau să conduc!!!
(…)
In concluzie, abia după 7 ani am reușit să conduc o mașină pe benzină, dar dacă mă puneți in tunel la Muncii, cred că trebuie să veniți să mă ridicați cu macaraua.
Citeste mai mult pe mamipetocuri.ro!
Foto: 123rf.com
