Mergem pe stradă și povestim. El îmi zice cât de greu îi este lui Garan, câinele părinților mei, care nu își mai poate mișca picioarele din spate:
– Mi-e greu să îl văd așa! îmi spune.
– Te cred, iubitule…Și mie mia-a fost greu când au fost bolnavi Rambo și Jordan (cei doi câini pe care i-am avut eu, copil fiind).
– Au suferit și ei?
– Spre final, da, le-a fost greu.
– Și…
– …și cum mi-a fost mie?
– …da.
– Mi-a fost foarte greu să îi văd așa și mi-a fost îngrozitor de greu când au murit.
– …
– Dar după aceea, după o vreme, când mi-a trecut durerea și…
– După cât timp a trecut?
– Nu mai știu exact, dar știu sigur că a trecut. Și atunci când a trecut, am putut să-mi amintesc de toate momentele frumoase pe care le-am avut cu ei.
– …
– Și am putut să fiu recunoscător că au făcut parte din viața mea și sunt convins că și lor le-a fost bine făcând parte din familia noastră.
– …
– Căci de murit, cu toții murim.
– Unii mi devreme, alții mai târziu.
– Exact, iubitule, dar sigur e că…
(...)
Citește mai mult pe celmaibuntata.ro
Citește și: Dragul meu soț, iubesc să te văd în rolul de tată
