O persoană pe care o apreciez foarte tare de la distanţă, doar pentru că timpul nu ne permite să ne vedem prea des, spunea că suntem ultima generaţie care şi-a ascultat părinţii şi prima generaţie care îşi ascultă copiii. N-aş putea fi mai de acord cu nimic pe lume. Gândindu-mă la relaţia pe care eu am avut-o cu părinţii mei şi comparând nonşalanţa şi lipsa de orice autocenzură de care dau dovadă copiii mei, am momente de perplexitate, foarte bune de surprins pe peliculă foto. Dar staţi, nici filme foto nu prea mai sunt, darămite autocenzură în zilele noastre.
(…)
Ce înseamnă, de fapt, vremea lor? Vremea lor este aceasta în care părinţii par să fi fost inventaţi cu unicul scop de a livra bunăstare, fericire şi pace interioară. Din clipa în care devenim părinţi, se fac presiuni uriaşe asupra noastră, din toate părţile, să le oferim ce e mai bun pe piaţă, 7 zile din 7, 365 de zile pe an. Şi, desigur, vrem ce e mai bun pentru copiii noştri. Chiar dacă asta înseamnă să cumpărăm cel mai scump cărucior de pe piaţă, pentru că doar în acela copilul e la o distanţă suficient de mare de ţevile de eşapament ale maşinilor printre care circulăm, o disponibilitate totală a mamei în faţa pruncului, mult dincolo de nevoile sale reale, o grădiniţă privată, a cărei taxă pe an depăşeşte costurile unui an de studii la Medicină, e drept, la facultatea de stat şi, în cele din urmă, şpaga pentru doamna cea mai bună din generaţia sa, liceul cel mai bine cotat, facultatea care să-i asigure o carieră de succes, apoi, dacă se poate, o garsonieră, o maşină, o firmă mică sau o poziţie în firma tatei. Excelent! Minunat, bravo! Sacrificiul de sine este o virtute creştină şi încurajez orice părinte să facă tot ce e mai bine pentru copilul său. Până la urmă, nu-i aducem pe lume ca să-i chinuim ori ca să aibă cine să ne dea şi nouă, la bătrâneţe, o cană cu apă, o vilă cu piscină sau croaziera pe care o tot amânăm până la majoratul celei mici.
DAR
În dorinţa de a le oferi tot ce e mai bun, uităm că ei nu vor trăi în permanenţă cu noi şi că, în calitate de părinte, nu avem DOAR obligaţii, ci şi drepturi.
N-am să spun că avem dreptul să fim respectaţi pentru toate eforturile pe care le facem. Facem tot ce facem pentru că putem şi dorim să facem. Respectul nu este un dat, este ceva ce se câştigă în timp şi poate fi pierdut într-o fracţiune de secundă. Spun, însă, că nu trebuie să ne anihilăm ca persoane, să ne dăm deoparte în permanenţă, să uităm că înainte să fim Mama şi Tata eram Ioana şi Mihai şi amândoi aveam vise, pasiuni, planuri.
Aveţi dreptul la timp pentru voi înşivă.
Aveţi dreptul la o seară în oraş, la o masă fără un copil ce trebuie hrănit primul şi cât îl hrăniţi, vi se răceşte mâncarea.
Aveţi dreptul la un film la cinema, care nu e ultimul desen animat, nedublat în limba română. Un film pentru adulţi.
Aveţi dreptul la câteva zile de vacanţă fără copii.
Aveţi dreptul ca ultimele gadget-uri să fie cumpărate pentru dumneavoastră şi nu pentru plăcerea celui mic.
Aveţi dreptul la un colţ doar al vostru, unde să nu fie jucării, mere pe jumătate mâncate şi cănuţe cu cioc, un colţ unde copiii nu au acces şi, dacă ajung din întâmplare acolo, NU pun mâna.
Aveţi dreptul la intimitate.
Aveţi dreptul de a face un duş în linişte, câtă vreme partenerul hrăneşte copilul cel mic sau citeşte o poveste cu cel mare.
Aveţi dreptul de a rămâne din când în când singuri cu voi înşivă, fie şi măcar pentru a vă aduna gândurile şi a reuşi să vă auziţi vocea interioară.
(…)
Citește mai mult pe injoaca.ro!
