Exista in ultima vreme la generatia mea (30 de ani, desi ati mai putea adauga lejer inca 10 ani) un val de aversiune fata de proprii parinti care reiese pe la cusaturi cam prin toate partile:
Vai si iar vai, parintii acestia ai mei tare rau mi-au facut in copilarie, au cu totii revelatia. Nu mi-am dat seama atunci, dar uite, imediat ce am devenit adult m-am lovit de o suta de mii de belele de care ei, si numai ei, sunt de vina. Ei si cu dragostea lor prost inteleasa.
- din cauza lor tip acum la fetita mea pentru ca ia pietricele de jos si le baga in gura. Daca nu ar fi fost parintii mei cu greselilor de educatie acum nu as mai fi tipat, ci as fi fost o zana buna, cu bagheta magica si as fi gasit tonul potrivit ca sa spun 'Iubit-o, pietricelele nu sunt bune, fac buba la stomac'. Sau poate ca fetita mea nu ar mai fi avut impulsul sa bage deloc pietricele in gura, dar uite ca i s-au transmis genele rele de la bunici.
- din cauza lor am eu acum in serviciu care ma plictiseste, cu un sef mai prost decat mine care are totusi pretentia sa-l ascult. Pai daca nu ar fi fost ei sa imi spuna ca nu pot face una sau alta, acum as fi rupt norii. As fi avut curaj sa ma bag in fata, sa le spun ca sunt cea mai buna, ca mi se cuvine. Sau macar as fi gasit ce imi place sa fac, dar parintii mei nu m-au ajutat deloc. Nu au facut decat sa imi franga aripile. Sunt traumatizata. Sa ma duc la un psiholog, poate daca ma vindec de lipsurile copilariei aflu ce imi place sa fac.
- din cauza lor barbatul meu nu vrea sa spele deloc vasele. Pentru ca, inconstient, am ales un barbat care sa ma ajute sa depasesc traumele copilariei. Tocmai expunandu-ma acelor traume. De m-as vindeca odata de stresul la care ma supunea mama fiindca ma obliga in fiecare saptamana sa imi fac curat in camera! Daca nu ar fi fost ei si educatia lor stricata as fi avut acum un barbat care spala vase, face mancare, cumparaturi, sta cu copiii si are umor. Doamne ce mi-ar fi placut un barbat cu umor!
- daca nu as fi avut parintii pe care i-am avut as fi fost mai slaba, insa ei gateau cu mult zahar si ulei. Si uite asa mi-au stricat metabolismul inca de la doi ani. De asta am eu acum pofta sa dau iama in cofetarie si imi cumpar la pranz o shaorma. Daca nu ar fi fost parintii mei cum au fost acum as fi mancat salata.
- etc
Si nu de mine mi se rupe inima, nuuuu..., ci de saracul meu copil care acum trebuie sa suporte o mama imperfecta. Tare imi este teama ca nu cumva, inconstient, sa nu transmit toate aceste traume bietului meu pui nevinovat. Eu nu voi fi ca mama si ca tata nici sa ma pici cu ceara! Am sa fiu mereu disponibila si cu zambetul pe buze, am sa-i spun in permanenta cat o iubesc, am sa o imbrac frumos si nu am sa gatesc prajituri cu zahar. Va deveni adultul perfect si totul numai datorita mie!
Pana una alta, ia sa o sun pe mama sa stea cu fetita ca trebuie sa ajung la o conferinta despre cum sa nu mai repeti cu noua generatie greselile patintilor tai! Sa-i scriu un biletel cu tot ce are de facut - supa, rufe, poate ca apuca sa dea si cu aspiratorul. Si sa nu mai rasfete copilul ala atat, ca mi-l strica!
Mi se pare numai mie sau si voua va suna cele de mai sus a rasfat ingrozitor? Parintii sunt de vina, eu nu am nicio responsabilitate pentru viata mea. Si ca sa pot arunca vina mai abitir pe ei nici nu am sa le fiu recunoscatoare pentru partile bune.
