S-ar putea să citești aceste rânduri într-o stare de oboseală cruntă, care nu-ți dă voie să adormi. Poate că e miezul nopții, poate că e 3 dimineața, dar nici nu contează. Tot ce contează este că tu citești aceste rânduri stând pe fotoliu, în pat sau pe canapeaua din living. Stai cu ochii în tavan și nu reușesc să adormi, deși în ultimele 72 de ore nici măcar 8 nu au fost de somn...
Să spun că ești obosită e deja... subestimat. Sânii te ard. Corpul te doare. Simți că nu ai nicio putere.
Ai inima plină și totodată te simți depresivă.
Știu cum e simți pentru că tu ești eu. E trecut de 2 dimineața. Geamul este deschis, să mai adie puțin vânt. Pe străzi e liniște. Nu se aude nici țipenie de om, doar respirația puiului de 16 săptămâni, care stă lipit de mine.
Mă simt pierdută. Nu mă înțelege greșit, copilul meu este cea mai mare bucurie. E fericirea mea toată! A mea, a noastră. E sănătos și nimic nu mă bucură mai tare ca asta. Ar trebui să savurez fiecare moment cu el, nu?
Știu, dar... Deși zilele trec fulgerător și băiețelul care de-abia își ține capul va merge în curând pe picioarele lui, ca mai târziu să iasă doar cu băieții în parc – nopțile acestea stau pe loc. Sunt grele. Și dureroase. Și nu de puține ori am simțit că nu se mai face dimineață. Pentru mine, cel puțin…
Se întâmplă să fiu trează în miezul nopții să îmi hrănesc puiul plângăcios, înfometat, care nu vrea decât să îmi simtă mirosul. Și e ciudat să spun, dar odată cu liniștea pe care o simt ținându-l la piept, apar frustrarea, oboseala. Îmi vin să țip, să fac orice să îmi trezesc soțul care doarme ca un copil, în burtică.
Și atunci mă întreb: sunt o mama rea, nu?
Bineînțeles, ziua totul capătă altă culoare. Știu că puiul meu este perfect, că e normal să se comporte așa. Știu că are nevoie de mine pentru hrană, pentru căldură, pentru miros, pentru siguranță. Și asta îmi umple sufletul. Mă face să mă simt binecuvântată.
Dar nopție… nopțile sunt grele ca naiba.
Și nu, dragă mama care treci prin asta, nu o să-ți spun că va fi bine. Nu o să-ți spun că va trece. Îți spun doar că e normal să te simți obosită, stresată, supărată, ajunsă la capătul puterilor. Nu e nimic în neregulă în a te simți speriată, pierdută, dezorientată. Nu, nu ești deloc un părinte rău.
Ești doar obosită. Obosită, epuizată!
Ce poți face? Nimic mai mult! Iubește-te așa cum ești, dă-ți timp și acceptă ajutor. Amintește-ți că ceea ce simți e absolut normal. Plângi cât vrei, țipă când simți nevoia, descarcă-te. Și nu uita să dormi! În mijlocul zilei, la sfârșitul nopții, când poți și când simți. Dormi. Acceptă ajutor.
Pentru a avea grijă de puiul tău, e esențial să ai grijă de tine. Restul poate aștepta!
Ora, ziua, anul… vor trece cât ai clipi! Rezistă! Ești cea mai bună mama pentru fiul tău.
