De cele mai multe ori, în cei mai bine de 4 ani de când sunt mamă, am tot zis că mi-aș dori un weekend în doi, două zile liniștite, fără alergături, fără țipete, cu dormit până la 10, de stat cu o carte în mână și, eventual, un pahar de vin. Recunosc cu toate sinceritatea că îmi doream o pauză de vreo 2 zile de la a fi mamă.
Și, în mod uimitor, complet neașteptat, s-a ivit ocazia ca Sophie să plece în prima ei vacanță la bunici fără noi. Ea a fost mai mult decât încântată, eu am fost ușor surprinsă de ușurința cu care se dădea plecată pentru prima dată de acasă.
Planul era să plece 10 zile, în mintea mea erau o mulțime de sentimente contradictorii. Mi-era clar că îmi doream să aibă și ea o vacanță la țară, mi-era clar și că nouă ne prindeau bine niște zile de odihnă, chit că în timpul ăsta mai mergeam și la muncă. Dar, cu toate astea, gândul că va fi plecată 10 zile la aproape 300 de kilometri depărtate mă făcea deja să suspin. Că eu voi muri de dorul ei în timpul ăsta nu aveam niciun dubiu. Speram doar să nu simtă și ea la fel.
(…)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
