În zilele noastre, părinții petrec mai mult timp cu copiii lor decât o făceau înainte. Cu toate acestea, ei își fac mai multe griji cu privire la faptul că nu petrec suficient timp cu cei mici, crezând că lipsa de implicare poate dăuna succesului și bunăstării acestora.
De câtă atenție are nevoie copilul? Este greșit să-ți lași copilul singur? Ar trebui copilul ignorat? Acestea sunt întrebările pe care și le pun adesea părinții, iar răspunsul este undeva la mijloc.
Teoria atașamentului afirmă că atunci când un copil are nevoile satisfăcute de către părinte, este mai probabil să dezvolte un atașament sigur față de acesta.
Acest lucru îl ajută pe cel mic să se simtă mai încrezător în el însuși, ceea ce duce la o dezvoltare cognitivă, socială și emoțională mai pozitivă. Cu toate acestea, în timp ce atașamentul sigur este important, nivelul de atenție nu va crește neapărat proporțional. În schimb, este important să luăm în considerare gradul de implicare și să echilibrăm acest lucru, pentru a atinge etapele adecvate ale copilului de reziliență și independență.
Cercetările care examinează relațiile părinte-copil constată că, atunci când părinții sunt mai conectați și implicați cu copiii lor, rezultatele sociale și emoționale se îmbunătățesc.
Vorbirea și citirea copiilor în primii ani de viață sunt deosebit de importante pentru abilitățile de alfabetizare. Ascultarea și sprijinirea copiilor pentru a înțelege și a învăța să-și regleze propriile emoții sunt, de asemenea, importante pentru bunăstarea lor emoțională și socială.
Pe de altă parte, și copiii au nevoie de spațiu pentru a prelua conducerea în propria lor creștere și dezvoltare.
În situația părinților care sunt reticenți în a-și lăsa copilul să experimenteze activități singur, poate crește riscul de anxietate și acest lucru determină abilități mai slabe de adaptare a copilului atunci când devine adolescent și, ulterior, adult.
În cele din urmă, un studiu fascinant a analizat cât intens au simțit părinții presiunea de a petrece mai mult timp interacționând cu copiii lor și cât timp au petrecut de fapt citind, făcând sport sau uitându-se la televizor cu ei.
În mod surprinzător, nu a existat o relație semnificativă între părinții care au simțit cea mai mare și cea mai puțină presiune, ceea ce sugerează că, indiferent de cât timp petreci interacționând cu copilul tău, acele sentimente nu dispar niciodată.
Majoritatea părinților fac suficiente lucruri pentru copiii lor, deși ei cred sau simt că nu fac suficient.
Așa că, data viitoare când crezi că nu faci destul pentru copilul tău, amintește-ți că nu există un părinte mai bun pentru copilul tău, în afară de tine!
