Nu face greseala, daca esti proaspata mama, sa uiti cu totul de viata ta sociala dinainte de venirea pe lume a copilului. Prietenele tale, mai ales daca sunt si ele parinti, iti pot fi de un real ajutor. Uite cateva tipuri pe prietene pe care ar fi minunat sa le ai in preajma
1. Prietene cu copii un pic mai mari
Mai ales cand ai bebelusi pragurile sunt atat de multe si se succed asa de repede incat este cu adevarat util sa ai cu cine sa vorbesti despre ele. Poti afla informatii extrem e importante despre hainele pe care sa le cumperi, cum sa faci diversificarea, cum sa il obisnuiesti pe copil sa doarma in patul sau si cate si mai cate. Si faptul ca le-a experimentat de curand ii va da posibilitatea de a-ti da zeci de detalii care in timp se uita.
2. Prietene cu copii mult mai mari
Vrei o noua perspectiva asupra lucrurilor? Atunci o prietena care are copii mai mari, sa zicem cu 10 ani mai mari, ti-o poate oferi. Ea va fi plina de intelegere si induiosare pentru lucrurile pe care le experimentezi pentru prima oara. In plus, vei realiza ca nimic nu este etern, toate trec, de la faptul ca refuza sa manance cu lingurita pana la crizele de furie de la doi ani.
3. Prietena mereu vesela
Acesti oameni sunt putini si trebuie sa fie cu adevarat pretuiti. Inveti de la ea cat de mult tine totul de perspectiva din care privesti lucrurile. Este tonica si plina de energie si te poate face si pe tine sa fii la fel. Chiar si daca numai pentru o perioada scurta de timp.
4. Prietena preocupata si de altceva
Poate ca alegerea ta a fost sa pui copilul si casa pe primul loc si sa uiti incet incet de tine. Dar ea are o cu totul alta perspectiva. S-a apucat sa invete o limba straina, vrea sa isi schimbe serviciul si sa faca altceva, mai apropiat de gusturile sale, planuieste vacante fara copii. De cate ori te vezi cu ea simti ca este ca si cum ai lua o gura de aer rece. Fie ca incerci sa nu sa faci ca ea, realizezi ca de fapt este alegerea ta, de care te poti bucura.
5. Prietena realista
Ei ii poti spune orice pentru ca stii ca indiferent cat de negru vezi acum lucrurile va aduce mereu o perspectiva relaxata. Fie ca nu a vrut sa manance o data la praz sau ca te scoala in fiecare noapte de cinci ori, prietena realista va stii cum sa te scuture de spaimele tale. Ea va accepta cu usurinta imperfectiunile si te va ajuta si pe tine sa o faci.
6. Prietena care locuieste in apropiere
Orice mama are nevoie de asa ceva. Si chiar nu este greu de gasit. Ea este persoana cu care te intalnesti in parc la joaca, cea care isi poate aduce copilul sa va tineti companie cand este urat afara, cel mai probabil isi va duce copiii la aceeasi gradinita / scoala. Va puteti ajuta una pe alta logistic si lucrurile sa fie mult mai simple pentru amandoua.