Sari la conținut

Sarbatorile de iarna inainte si dupa copii

Mai tineti minte cum erau sarbatorile de iarna inainte sa aveti copii? Nici nu incape indoiala, este minunat cu cei mici, parca simti altfel magia. Atat de tare le sclipesc copiilor ochii de sarbatori, asa se minuneaza si se bucura, incat nu au cum sa nu ne prinda si pe noi in aceasta hora.

Cu toate acestea Craciunul alaturi de copii nu seamana cu nimic din ceea ce stiam:

 

1. Decorarea casei

Pe vremuri aveam stil - ne alegeam o tema, o culoare. Acum avem cantitate. Sa sclipeasca multe, multe... imi spun copiii mei. Si cum sa se opreasca la o culoare cand curcubeul este asa de frumos? Si ne-ar mai trebui mult, mult sclipici, presarat peste tot. Cum cantitatea primeaza, totul se ia ieftin si, pe cat posibil, incasabil.

 

2. Decorarea bradului

In primul si in primul rand incepi cu partea inginereasca - oare cum si unde sa il pun ca sa nu il poata darama? Dupa ce realizezi ca nu exista un raspuns multumitor le intinzi decoratiunile, sa le puna. Rezultatul este ingrozitor: toate globurile ingramadite jos, beteala s-a incalcit si este numai intr-o parte, vor neaparat sa adaugi atarnate jucarii si dulciuri si chiar haine. Ii lasi sa se distreze, il vei face tu bine, singura, la noapte. Dimineata iti dau totul jos, vor sa il mai decoreze inca o data. Si tot asa.

 

3. Petrecerile

La 5 cand se face noapte mergi cu colindul. La 7 dai cadourile. La 10 sunteti toti in pat, franti. La revedere haine frumoase, la revedere machiaj special, la revedere conversatii cu adulti. Daca mergeti undeva impreuna toate acele platouri intinse pe mese nu va vor oferi nimic de mancare. Pentru ca nu este asa cum stia el. Dupa o ora plecati, este timpul de culcare.

 

4. Cadourile

Toate persoanele dragi tie se bucurau de o atentie, si familia, si prietenii. Cadourile arau alese cu grija, in functie de vreo vorba adunata in timp despre preferintele lor. Acum nimic, iei 20 de cadouri pentru copiii tai, 10 pentru copiii celorlalti si adultii, inclusiv tu, sa mai astepte pana anul viitor. Sau, in cel mai bun caz, faci o vizita rapida la un supermarket si le iei tuturor deodorante.

 

5. Zapada

Prima zapada insemna ca iti puneai acele manusi simpatice si acea caciula haiosa si iti faceai un selfie. Acum pui 10 straturi de haine peste copii. Iti ia o ora si transpiri toata pana reusesti sa iesi din casa. Uiti de manusile si caciula ta si ingheti in timp ce copiii tipa ca le este prea frig sa puna mana direct pe zapada, asa ca sa le faci tu bulgarii.

 

 

 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!