Cel mai greu lucru nu este sa fii parintele perfect, ci sa fii parintele echilibrat.
Cu toate astea, nu stiu de ce, majoritatea parintilor inclina sa gaseasca perfectiunea si nu echilibrul. Ei vor sa stie ca au facut totul in cea mai buna maniera posibila, ca niciodata nu ar fi fost posibila o alta cale decat cea aleasa de ei. Motiv pentru care isi si petrec atat timp criticand alegerile diferite ale celorlalti si aparandu-le pe ale lor.
Cu toate astea, nu perfectiunea ar trebui urmarita, ci echilibrul. Si asta pentru ca echilibrul te scuteste de greseli prea mari, in timp ce cautarea perfectiunii te duce adesea intr-o zona de exces daunator pentru toata lumea implicata. Si unul din aceste excese este interesul prea mare aratat copilului.
Probabil ca nu ma veti crede, asa cum nu am crezut nici eu pana de curand, ca un asemenea gest normal poate deveni daunator. Insa uite ca asa este, daca acest interes se exprima printr-o protectie prea mare. Iar asta este o greseala in care poti cadea extrem de usor - doar, la inceput, obiectul adoratiei tale era un mic bebelus si trebuia sa faci totul pentru el. Mai tarziu insa, sa faci totul poate fi extrem de daunator pentru caracterul copilului. Regula de baza dupa care poti sa te ghidezi este sa nu faci nimic din ceea ce poate face si el singur.
Dar, ca sa fie lucrurile mai clare, haideti sa vedem cateva semne care arata ca iti protejezi copilul prea mult:
- il lauzi excesiv. Lauda este buna - arata ca tii la cineva, ca il incurajezi sau, pur si simplu, ca esti de acord cu ceea ce face. Cand sunt copiii mici avem tendinta de a-i lauda foarte mult: pentru ca si-au mancat supa, pentru ca au invatat sa faca la olita, fiindca si-au pus singuri incaltamintea etc. Cand sunt mai mari insa toate aceste gesturi trebuie sa fie vazute ca fiind normale si sa invatam alt mod de a ne arata dragostea si aprecierea.
- nu ai asteptari prea mari, bazandu-te pe principiul 'asa sunt copiii'. Nimeni nu spune ca nu trebuie sa fii mai ingaduitor cu copiii, insa asteptarile nu ar trebui sa lipseasca. Este normal sa te astepti sa salute cand intra intr-o incapere, sa te astepti sa depuna efort ca sa invete sau sa isi respecte promisiunea de a veni acasa la o anumita ora. Daca nu ai nicio asteptare se va simti abandonat, debusolat.
- oferi prea multe cadouri. Ne place sa ne rasfatam copiii si lor le place sa ceara si asta si asta si asta. Si, de fiecare data, spre deliciul tau, se entuziasmeaza pana peste poate. Pana cand, intr-o zi, te va intreba 'si altceva ce mi-ai mai luat?', aruncand ca pe un lucru de nimic cadoul pentru care tu ai depus efort. Invata sa spui nu pentru ca altfel tot ceea ce poti tu sa dai va deveni banal si neinteresant.
- nu le lasi nimic de care sa fie responsabili. Si asta pentru ca sari imediat ca sa rezolvi tu lucrurile, mai bine. Aceasta atitudine nu este castigatoare decat in situatia in care vor avea toata viata lor un majordom. Daca, insa, nu este acesta cazul atunci ar trebui sa ii oferi independenta chiar si atunci cand protesteaza si spune ca nu o vrea. Cu cat invata mai bine sa aiba grija de sine insusi, cu atat va fi un adult mai implinit.
Sa fii un parinte bun este dificil si implica mai mult decat sa ii oferi cele mai bune haine, cea mai buna mancare, cele mai bune scoli si cele mai frumoase cadouri. Inseamna sa inveti sa spui nu din dragoste, sa vezi fericirea dincolo de aparentele imediate si sa stii cand sa te retragi astfel incat copilul de astazi sa devina un adult care se poate baza pe sine.
