În ziua în care mi-am luat permisul, prietenul de atunci m-a felicitat și pentru a sărbători mi-a propus să plecăm a doua zi la munte.
Veselă nevoie mare a doua zi, urcăm bagajele în mașină și când să urc în mașină, prietenul îmi dă cheia și îmi spune ‘Tu conduci’.
Mi-au înghețat picioarele! Era vineri seara, ora de maxim trafic, în mijlocul Bucureștiului, traseu plin de serpentine dupa…. O nimica toată adică. Urcăm în mașină, îmi aranjez tacticos onglinzile, scaunul și pornim. Nu ieșim bine de la Piața Unirii că deja prietenul mă întrebase toate semnele de circulație de pe margine.
Ieșim cu chiu cu vai din București. Doar o oră ne-a luat. Plecăm spre Ploiești. Viteză maximă 90 km în afara localității și 50 în localitate. Stăteam liniștită pe banda mea și nu băgam în seamă pe nimeni care mă claxona. Prietenul o ținea una și bună cu semnele.
Încep serpentinele după Vălenii de munte. Aici începe și haosul.
Nu puteam urca cu mai mult de 20km/h!!!!! Prietenul urla să bag mare, coadă și claxoane de tot felul în spatele meu, lacrimi șiroaie pe fața mea! Dar nu mă dădeam jos neam!
2 ore din Vălenii de munte până la Cheia. Cine cunoaște zona știe că nu se fac mai mult de o oră, chiar 45 de minute.
Plângea cămașa de pe mine, eram un pachet de nervi și îmi venea să îl strâng de gât pe prieten. Tot ce visam era să deschid portiera și să îi fac vant…. dar nu ziceam nimic. Plângeam și mergeam.
(...)
Citește mai mult pe zanascutecel.ro
Sursa foto: Zana Scutecel
