Când am hotărât că voi aduce pe lume al doilea copil, mi-am dorit să fie fetiţa, recunosc. Aveam deja un băiat mare şi frumos. Acum visam la o prinţesă pe care s-o îmbrac în rochiţe colorate. Ecografia de 13 săptămâni mi-a confirmat, însă, că puiul din burtica e tot băiat. 99%. Din clipa respectivă, nu mi-am mai dorit altceva decât să fie sănătos. Şi nu m-am mai văzut altfel decât mamă de băieţi.
Doar că socoteala mea nu se potrivea cu a celor din jur. Le-am auzit pe toate pe parcursul celor 9 luni de sarcină:
-Poate s-a înşelat doctorul, n-are cum să fie tot băiat.
-Toate proastele fac şi băiat şi fată, iar tu nu eşti în stare să faci decât băieţi…
-E tot băiat? Să vezi ce ai să ai de tras cu el şi cu frate-su, peste câţiva ani.
-Băiat? Of, of, numai mamă de băiat să nu fii!
-Greu cu băieţii. Era bine să faci şi o fetiţă, te mai ajută prin casă.
Toate astea îmi erau spuse cu o nonşalanță care mă dezarma. Nu i-ar fi trecut unuia prin cap că mă poate răni, că părerea lui privind sexul viitorului meu copil era irelevantă sau că firesc ar fi fost să se rezume la felicitări. De fapt, nici măcar atât, oamenii ăştia puteau să îşi vadă pur şi simplu de ale lor şi să îmi lase bucuria viselor frumoase pe care le-am avut toată sarcina despre cât de răsfăţata voi fi eu, singura fată, într-o casă cu trei băieţi (l-am inclus şi pe tati aici).
(…)
Citește mai mult pe www.ruxandraluca.ro!
