Ah, ce mult imi placea sa etichetez oamenii inainte sa am un copil! O singura privire imi ajungea sa stiu exact cu ce se manca fiecare individ.
Lucrurile s-au schimbat drastic dupa ce am ramas insarcinata. Brusc nu m-am mai recunoscut eu pe mine, cum as fi putut sa ii judec pe ceilalti? Si dupa copil am continuat sa stau cuminte in banca mea, intelegand ca pentru tot exista o explicatie si ca aceasta nu e intotdeauna evidenta.
Faptul ca atunci cand ajungeam sa ma uit in oglinda si ma priveam cu ochii celorlalti vedeam o mama un pic cam sleampata, m-a ajutat sa ma abtin de la a ii eticheta pe altii.
Asa cum eu nu puteam purta o placuta pe care sa scrie "Imi alaptez copilul de 20 de ori pe zi si am timp doar de dus", nici mama care parea sa isi ignore copilul in magazin nu putea purta o placuta pe care sa scrie de exemplu "Am depresie post partum si abia functionez", sau "Tocmai am aflat ca o ruda apropiata a murit si abia reusesc sa nu izbucnesc in plans in fata copilului meu".
De aceea incerc sa evit cu orice pret sa ii judec pe ceilalti. Si o buna bucata de vreme am avut senzatia ca si restul mamelor gandesc la fel.
Apoi am dat peste cateva mame care nu au nici o jena sa le judece pe celelalte. Detinatoare ale adevarului suprem ele ne eticheteaza pe noi toate pe principiul "eu sunt sublima, copilul meu este perfect, doar cum imi cresc eu copilul e ok".
Cand vine vorba de ele imi place sa cred ca bietele femei sufera de o boala grava, sindromul mamei perfecte, i-am spus eu.
Cele care sufera de asa ceva sunt convinse ca toate experientele pozitive pe care le au de la nasterea copilului li se datoreaza lor si numai lor. Ele detin metoda perfecta de crestere a copiilor si uite cat de minunata si perfecta e viata lor.
Nici personalitatea copilului, nici suportul familiei, nici nivelul financiar, nici profesia lor nu au contribuit cu nimic la existenta lor demna de reclame la parinteala.
Daca copilul tau nu vrea sa stea in carut, e probabil vina ta, ea nu a avut niciodata problema asta. Personalitatea copilului, conceptul de nevoi diferite sunt doar mituri. Toti copiii sunt niste coli albe pe care parintii isi proiecteaza dorintele. Daca un copil e altfel, atunci cu siguranta parintele nu e tocmai ok.
Daca nu ai unghiile facute, tot tu esti vinovata, ea isi face timp si poate, tu de ce nu poti? Ce conteaza ca poate esti o mama singura sau esti casatorita dar sotul tau are 2 joburi, acestea sunt amanunte irelevante.
Copilul tau e activ? Stai jos, ai 4. E pretentios la mancare? Esti un dezastru. Nu doarme 14 ore pe noapte in camera lui? Chiar nu intelege, de ce mai ai copii daca nu stii sa ii cresti?
Singurul copil ok este al ei, dar nu pentru ca ar crede ca are bietul copil vreun merit, ci pentru ca ea este complet mirobolanta.
Stiti ce as fi eu curioasa sa vad? Un grup de mama perfecte inchise intr-o camera pentru o ora. Voi ce credeti ca s-ar intampla acolo?
