Sari la conținut

Ştii că eşti mamă atunci când…

Am rugat câteva femei să ne spună ce este diferit în vieţile lor, de când au trecut şi la statutul de mamă. Iată ce răspunsuri am primit:

Ştii că eşti mamă, atunci când…

  • În loc să fugi de vomă, alergi spre ea.
  • Faci în şapte minute ceea ce oamenii fără copii fac într-o zi întreagă
  • Happy-hour este acea perioada de 60 de minute cuprinsă între momentul în care îţi adoarme copilul şi momentul în care te pui şi tu, în sfârşit, în pat (sfârşită, de altfel).
  • O noapte pierdută (la nunţi, spre exemplu), necesită o perioadă de recuperare mai mare decât după o operaţie chirurgicală.
  • Zilnic mergi la terapie – vorbeşti cu voce tare cu tine.
  • Mersul la magazin neînsoţită te face să te simţi ca în vacanţă.
  • Te simţi ca în Rai şi ca în Iad, în acelaşi timp.

► Citeşte şi Eşti pregătită să ai un copil? Cel mai potrivit şi amuzant experiment

  • Ştii că durerea fizică poate fi structurată pe trei niveluri: durere, durere ucigătoare, călcat cu piciorul desculţ pe piese de Lego.
  • Ţi-ai dezvoltat abilitatea de a auzi un strănut din spatele a trei uşi distanţă, în timp ce al tău sforăie atââât de bine…
  • Ai prefera să faci febră 40, decât să îţi arate termometrul micuţului 38.
  • Preferi somnul în locul sexului.
  • 15 minute în duş, cu uşa încuiată, te faci să te simţi ca după o zi întreagă la spa.
  • A face pipi de faţă cu altcineva a ajuns să fie parte din rutina zilnică.
  • Te încui în baie şi pretinzi că te-ai deranjat la stomac, numai ca să mai stai singură 10 minute.
  • Ai băgat aceleaşi rufe la spălat de 3 ori, pentru că ai uitat să le mai şi întinzi.
  • Nu ţi se mai pare nimic curios în a adormi uitându-te la desene animate
  • La sfârşitul unei zile să te speli pe dinţi ţi se pare cea mai mare împlinire.

Mămici, ce adăugăm pe această listă?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!