Lia Stoica traieste de mai multi ani in Suedia si este pasionata de copii si educatie, de un mod de viata sanatos si adevaratele valori. In randurile de mai jos ne explica principiile suedeze ale cresterii copilului, care au uimit intreaga lume prin eficacitatea lor, fiind acum model pentru majoritatea sistemelor europene de educatie.
"Copiii sunt laudati si incurajati in ideea ca toti sunt creativi, talentati, buni in felul lor"
Primul lucru pe care il spun cand sunt intrebata despre Suedia este ca e o tara minunata de crescut copii. Politicile sociale, sistemul educational si mai ales modul in care vad si cresc suedezii copiii m-au facut sa aleg, la 34 de ani, sa las la o parte jurnalism, PR, marketing si ce mai lucrasem eu pana atunci si sa ma reapuc de facultate pentru a ma face profesoara de prescoala. Suedia nu mai are conceptul de gradinita de multi ani, prescoala (la care copiii pot merge de la 1 an) fiind vazuta ca un prim pas in ceea ce, la nivel international, se numeste lifelong learning. Sistemul prescolar suedez este in marea majoritate de stat, care pune mare accent pe calitatea actului pedagogic, subventionat din trei parti: bugetul de stat, bugetul comunal si o taxa platita de parinti care nu poate fi mai mare decat alocatia primita de fiecare copil. Orice copil ai carui parinti lucreaza sau studiaza are dreptul la un loc intr-o prescoala apropiata de casa, chiar si copiii ai caror mame sunt in concediu maternal au dreptul la cateva ore pe saptamana. Astfel, mai mult de 90% din copiii de pana in 5 ani merg la prescoala. Acest sistem, luat de model de foarte multe alte tari dezvoltate economic, nu a aparut peste noapte, ci in zeci de ani de implicare reala, de multe ori iesiri in strada, a pedagogilor, parintilor si in final a politicienilor.
Atat sistemul educational cat si tipul de parenting al suedezilor vad copilul ca pe o fiinta activa, competenta, cu personalitate si mod propriu de a vedea lumea, ca mici creatori de cunoastere. Copiii sunt laudati si incurajati, dar nu in mod competitiv ”esti cel mai bun/esti cel mai slab”, ci in ideea ca toti sunt creativi, talentati, buni in felul lor. Cand fac cate o traznaie, la copii nu se ridica glasul si nu sunt pedepsiti. Asta nu doar la prescoala, ci si acasa. Mi-a explicat chiar barbatul meu, care a lucrat 25 de ani cu copii, ca daca tipi “uite ce prostie ai facut!”, copilul se va speria si bloca in tonul vocii, incapabil sa iti mai urmareasca rationamentul de ce e gresit ce a facut. Pe cand, daca ii explici greseala si consecintele cu ton calm, va avea timp sa inteleaga, sa ii para rau, sa incerce sa nu mai repete. Asa cum si un adult poate varsa un pahar de suc, poate calca si strica ceva sau se poate sprijini cu mana murdara de un perete alb si nu ne luam la bataie si urlat pentru asta, si un copil are dreptul sa fie tratat cu acelasi respect chiar si cand greseste.
De mai bine de 30 de ani este interzis prin lege sa lovesti copiii. La acesti copii nu se tipa, nu se ridica glasul. Dar invata de cand sunt foarte mici sa spuna stop cand simt ca un alt copil le invadeaza spatiul, sa isi ceara scuze si sa dea o imbratisare cand au impins sau lovit alt copil, sa reactioneze cand vad alt copil impins sau lovit, sa respecte pentru a fi respectati. In aproape 3 ani aici am vazut un singur copil, un baietel de vreo 3 ani, tavalindu-se pe jos si plangand ca vroia ceva, la care tatal sau a raspuns calm: ”in afara de faptul ca deranjezi oamenii din jur, nu obti altceva”. Ca prin minune, copilul s-a potolit.
"Copiilor nu li se impune nimic"
Desi au un anumit program orientativ (pranz, gustare, iesit afara, somn, joaca, activitati creative), copiilor nu li se impune nimic, isi aleg singuri ce tip de activitate doresc sa faca. Unii vor sa picteze, altii sa modeleze, altii sa se joace cu papusile sau cu lego. Din mancarea de la pranz si gustare, copiii sunt incurajati sa guste din tot, sa decida singuri ce le place si ce nu. La fel si acasa, nu am vazut pana acum copil indopat, ”hai, mai ia o lingura, si inca una pentru mama, pentru bunica” sau amenintat ca nu mai creste daca nu mananca legume, ca asa ajung copiii sa aiba o problema cu mancarea. In acelasi timp, de la varste foarte fragede (1 an si un pic, cand incep prescoala), copiii sunt lasati sa invete singuri sa se hraneasca cu lingura, sa se imbrace, sa se incalte, chiar daca asta inseamna mancare pe toata fata si pe haine (de-aia au toti copiii cel putin un schimb de haine la ei) sau 15-20 de minute de intors ghetutele pe toate fetele. Nici macar pampersul celor foarte mici nu se schimba cand vrea adultul, luand pe sus copilul din mijlocul jocului sau explorarii nisipului, ci copiii sunt intrebati. Cei mai multi vor sa fie schimbati, pentru ca e inconfortabil, dar celor care vor sa isi vada de joc sau explorare li se respecta decizia.
Natura si familia
Natura joaca un rol foarte important in cresterea si dezvoltarea copiilor. Vara, iarna, soare, ploaie sau ninsoare, copiii ies afara zilnic. Se fac excursii (mai lungi sau mai scurte, depinde de varsta) in padure, se exploreaza plantele, pasarile, ciupercile, insectele, pana si dejectiile animalelor! Copiii se joaca in nisip, praf, iarba, zapada, cu apa, noroi, pietre si nu am auzit pana acum un adult spunand “vezi sa nu te murdaresti”. Topaitul in balti, construitul din noroi, tavalitul in iarba sunt vazute ca moduri extraordinare de explorare a lumii. Hainele murdare se spala.
Natura joaca un rol principal si in relatia copii-parinti. Dupa ce se aduna pe acasa de la munca, de la scoala, suedezii mananca in familie, apoi au program cu copiii, aproape zilnic. Iesit la plimbare, cu bicicletele, la cules de zmeura, afine, ciuperci, la pescuit si plimbat cu barca, iarna la sanius sau patinat. Parintii sunt activi in viata copiilor, din prima zi, atat mama cat si tatal, de la schimbat scutece, hranit, imbaiat, pus la culcare, pana la diverse activitati cand mai cresc. La orice petrecere am fost, in vacante cu alte cupluri de suedezi, copiii sunt prezenti. Aici nu prea exista lasat copiii la bunici. Si ce imi place e ca toata lumea se implica, face ceva cu si pentru copii, fara sa fie afectate activitatile sau relaxarea de adulti. De exemplu, vara asta am fost o saptamana mai in nord, la casa de vara a familiei sotului meu. Eram 13 adulti si 4 copii de 6-9 ani. Fetele se jucau cu ale lor, dar si noi interactionam firesc cu ele, ba beam o cafea imaginara, le cronometram cursa de alergat. Intr-o zi am avut o petrecere unde, pentru a face ceva amuzant si pentru copii, fiecare si-a construit o palarie, copiii au ales cea mai amuzanta palarie a adultilor. In alta zi am organizat un balci, cu roata norocului, loterie, aruncat mingea in cutii de bere sau galeata cu apa. Fiecare incercare costa o coroana si la final fetele si-au impartit banii castigati.
Egalitatea intre sexe si diversitatea
Doua teme, sa le spun asa, sunt foarte importante in cresterea copiilor suedezi: egalitatea intre sexe si diversitatea. De multe ori am auzit si vazut diferite opinii ale romanilor legate de primul subiect, pe care le consider prejudecati si interpretari superficiale, ca sa nu zic mai mult. Egalitatea dintre sexe nu inseamna sa fie baietii imbracati in rochii, sa li se dea papusi si fetelor masini si pistoale, din asta rezultand baieti efeminati sau gay si fete masculine si dure. Ideea este de a oferi atat baietilor, cat si fetelor sanse egale de a-si dezvolta abilitatile, de a se juca cu orice fel de jucarii si materiale, fara a li se induce anumite tipuri de comportament “specific fetelor/baietilor”. Baietii fac margele si bratari, asa cum fetele construiesc din lemne si cuie. Dar cel mai important este modul de a interactiona cu copiii, indiferent de sex. “Nu tipa/impinge, fetitele sunt cuminti si dragute”, “hai ca nu doare asa tare, nu plange, ca esti barbat!” sunt genul de reactii la care noi, adultii, nu ne gandim prea mult, asa am fost invatati ca fetitele sunt cuminti si printese, baietii au voie sa fie mai zurlii, dar sa nu planga prea tare, ca doar nu sunt fete. Se lucreaza foarte intens la schimbarea acestui tip de reactie, un copil care impinge alt copil sau tipa va fi corijat cu blandete, explicandu-i-se de ce nu e bine si in acelasi fel, indiferent daca e fetita sau baiat. La fel, un copil trist sau care plange ca s-a lovit va fi mangaiat si linistit indifferent daca e fata sau baiat.
Pentru ca Suedia este o societate multiculturala, copiii sunt invatati despre diversitate de la varste cat mai mici. Diversitatea se invata prin contactul cu ceilalti, care pot veni din culturi diferite, pot avea parul cret si pielea neagra, dar si din tot felul de carticele. Copiii invata din povesti ca si fetele pot fi curajoase si bataioase si le place sa joace fotbal, ca si baietii plang si le place sa faca prajituri, ca mama Anei se casatoreste cu Lisa, ca mama are un nou prieten sau ca o pereche de doi girafi (doi masculi) infiaza un pui de crocodil, cum poate fi situatia in familie cand apare un nou fratior. In acelasi timp citesc si despre aventurile lui Pippi Longstocking (probabil cel mai iubit personaj de poveste, atat de catre baieti cat si de fete, personaj care desi a ajuns celebru in toata lumea, a fost primit cu ceva rezerve cand s-a "nascut" tocmai pentru ca iesea din tiparele si normele vremii care spuneau cum ar trebui sa fie o fata), si carti cu printese si printi, cu pisici si alte animalute. Cand sunt ceva mai mari (cum e fetita noastra de 8 ani), pot afla despre cum se fac copiii tot din carti adaptate varstei lor, fara berze si seminte fermecate inghitite de mamici.
Acest mod de a vedea copilul presupune un proces de invatare atat colectiv, cat si individual, unde adultii si copiii invata unii de la altii, dar si de la materialele cu care lucreaza si de la mediul inconjurator/ambiant. Respectul pe care il primesc copiii, vazuti ca indivizi inteligenti, cu personalitate si pareri proprii, ii ajuta sa devina adolescent si apoi adulti responsabili, independent, care isi asuma deciziile, dar si greselile.
