Aveam doar 26 de ani când am decis să devin mamă, fără să am un partener. Mult prea tânără, vei spune. Și da, asta spuneau permanent și privirile celor din jur!
La drept vorbind, calea maternităţii fără partener nu a reprezentat niciodată un vis al meu. Cu toate acestea, când mi s-a spus că propria fertilitate era pe o traiectorie descendentă, iar şansele mele de a rămâne însărcinată scădeau pe zi ce trece, am ştiut că mai degrabă aş fi o mamă singură decât să nu fiu mamă niciodată.
Universul avea alte planuri şi încercările mele de a rămâne însărcinată au eşuat, dar câţiva ani mai târziu, când am împlinit 30 de ani, mi s-a oferit posibilitatea de a adopta o fetiţă. Am spus „da” şi nu am regretat niciun moment această alegere.
Desigur, dacă v-aţi uita la secţiunile de comentarii online, aţi putea crede că fiica mea este condamnată. „Statisticile despre mamele singure sunt oribile”, declară unii oameni. „Copiii mamelor singure au mai multe şanse de a folosi droguri, nu au rezultate bune la şcoală şi ajung în închisoare.”
Aceste statistici mă dau peste cap în opoziţie cu alegerile mele, dar adânc în inima mea, întotdeauza am ştiut că statisticile nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe fiica mea.
► Citește și Cum se poate descurca o mamă singură?
Am intrat în rolul meu de mamă singură, ştiind foarte bine în ce mă bag. Am terminat şcoala, am o carieră bună, un stil de viaţă stabil şi un sistem incredibil de sprijin. Ca majoritatea mamelor singure, prin alegere, ştiu că nu am trăit niciodată sub pragul sărăciei, nu m-am luptat niciodată cu dependenţa şi nu am avut o sarcină neplanificată. Aceste „statistici” includ atât de des mame singure care se confruntă cu o serie de alte provocări care pur şi simplu nu se aplicau vieţii mele şi ştiam că trebuie să conteze pentru ceva!
Se pare că aveam dreptate, și asta pentru că puțin mai târziu a fost lansat un studiu care a comparat copiii mamelor singure cu copiii familiilor cu doi părinţi; şi ştiţi ce a descoperit acest studiu? Nu există diferenţe în ceea ce priveşte relaţia părinte-copil sau dezvoltarea copilului! Copiii sunt bine. Bunăstarea şi dezvoltarea lor sunt pe drumul cel bun. Nu se potrivesc cu aceste statistici care grupează împreună toate mamele singure.
Ei bine, investigatorul Mathilde Brewaeys a spus: “Presupunerea că un copil creşte într-o familie fără tată nu este bună pentru acesta se bazează în principal pe cercetarea asupra copiilor ai căror părinţi sunt divorţaţi şi care au experimentat astfel un conflict parental“ a explicat ea. “Cu toate acestea, se pare că orice influenţă negativă asupra dezvoltării copilului depinde mai mult de o relaţie tulbure dintre părinte şi copil şi nu de absenţa tatălui.”
Acum cinci ani, un studiu similar despre părinţii homosexuali a dat rezultate similare.
Ceea ce învăţăm este că familiile biparentale nu sunt necesare pentru ca un copil să crească fericit, sănătos şi iubit. Şi mamele singure sunt la fel de capabile să crească copii fericiţi, de succes şi bine adaptaţi ca oricare altă familie.
Dacă nu mă credeţi, verificaţi viaţa fetiţei mele în 20 de ani. Sunt sigură că va deveni un adult de succes!
