„Cum să trăiești o viață fericită” este întrebarea la care mulți dintre oameni răspund, simplu: întemeierea unei familii și creșterea copiilor. Acest punct de vedere înrădăcinat atât de adânc în cultura noastră pune presiune, în special, pe femei să devină mame, iar dacă nu vor să dea naștere unui copil din varii motive, se cere justificare acestei alegeri.
Decenii de cercetare au comparat fericirea și bunăstarea familiilor cu copii și a familiilor fără copii, iar verdictul sună cam așa: o mare parte dintre familiile cu copii sunt mai nefericite decât familiile care nu au copii.
O recenzie din 2011 a lui Thomas Hansen, cercetător la Norwegian Social Research, a precizat că oamenii cred că „viața fără copii este mai goală și fără satisfacții.”
O meta-analiză a Consiliului Național pentru Relații Familiale a analizat o măsură mai specifică a fericirii: satisfacția conjugală. S-a constatat că partenerii fără copii au raportat mai multă fericire și apropiere în ceea ce privește romantismul. Diferența a fost mai pronunțată în rândul femeilor cu copii, în timp ce tații au arătat mai puțină satisfacție, indiferent de vârsta copilului.
În cele din urmă, un studiu publicat în Jurnalul American de Sociologie a analizat 22 de țări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a comparat asocierea dintre calitatea de a fi părinte cu conceptul de fericire. Cercetătorii Jennifer Glass (Universitatea din Texas, Austin) și Robin Simon (Universitatea Wake Forest) au descoperit că persoanele care nu au copii prezintă niveluri mai ridicate de bunăstare.
Diferența cea mai mare a fost în Statele Unite, unde părinții erau cu 12% mai puțin veseli și fericiți decât adulții fără copii. Alte 14 țări – printre care Irlanda, Grecia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Elveția și Australia – au arătat, de asemenea, o diferență între bunăstarea familiilor cu copii și a familiilor fără copii, dar nu într-o măsură atât de mare ca în SUA.
În baza acestor cercetări, s-ar putea presupune că un copil ar putea fi o sursă predominantă de nefericire.
Revizuirea lui Hansen subliniază că părinții cei mai susceptibili la nefericire sunt femeile, persoanele singure și persoanele din straturile socio-economice inferioare.
Glass și Simon au identificat 8 țări în care părinții au raportat niveluri mai mari de fericire și bunăstare decât cei care nu sunt părinți, inclusiv Spania, Norvegia și Portugalia. Analiza lor a indicat că țările care oferă „politici familiale mai generoase, în special concediile plătite și subvențiile pentru îngrijirea copiilor, sunt asociate cu fericire și bunăstare”.
Ce ar putea reprezenta un posibil motiv?
Părinții din țările care susțin politici pro-familie se confruntă cu mai puțini factori de stres. Ei își pot lua concediu mai mare pentru creșterea copilului, se pot bucura de îngrijire extinsă subvenționată de stat și nu sunt la fel de împovărați financiar de cheltuielile educaționale.
Nefericirea părinților este complicată
Aceste studii sugerează că o cauză majoră a nefericirii părinților este deficitul. Părinților din clasa de jos le este greu să economisească bani și resurse necesare pentru a duce o viață bună, susținându-și în același timp și copiii.
Despre cultura familiilor extinse
Țări precum Spania și Portugalia, unde părinții raportează că sunt cu 3,1%, respectiv 8% mai fericiți decât persoanele care nu au copii, se centrează cultural pe familiile extinse. Spaniolii gestionează problemele personale prin intermediul familiei, o abordare care se extinde și la creșterea copiilor.
În contrast puternic, Statele Unite ale Americii se concentrează cultural pe un sentiment de individualism și mobilitate. Modelul său de familie constă în unități familiale mici în care părinții își asumă exclusiv responsabilitatea pentru creșterea copiilor, în timp ce familia extinsă trăiește în case separate, uneori la sute de km distanță.
