Spun tații din ziua de azi, pentru că eu cred că tărie că ei sunt unii aparte. Adică spre deosebire de generația părinților noștri, tații din ziua de azi sunt mult schimbați. Desigur, generalizez și știu că există și excepții. Sunt conștientă că și pe vremea când eram noi copii erau bărbați care își ajutatu soțiile cu creșterea copiilor, cum sunt conștientă că și acum, în zilele noastre, sunt bărbați care, din păcate, încă mai consideră că e datoria femeii să se ocupe de creșterea și educația copiilor, de casă, de mâncare șamd. Mărturisesc sincer că nu știu de ce ar fi nevoie pentru ca aceștia din urmă să se trezească din ignoranța lor și la fel de sincer mărturisesc că sper din toată inima ca ei să reprezinte excepțiile.
Dar, așa cum spuneam, generalizând, eu cred că tații din ziua de azi sunt unii aparte. Sunt tați implicați în creșterea copiilor. Sunt buni, simpatici, chiar haioși.
Eu personal pot să vă vorbesc despre un tată de fată, căci asta am în dotare. Și pot să vă spun că am ajuns să redefinesc romantismul. Dacă până acum apreciam alte lucruri ca fiind romantice, gen o cină la lumina lumânărilor, o baie cu spumă, șampanie și muzică, bla-bla-uri din astea clișeice și dulcegării maxime, ei bine, acum totul e diferit. Acum mi se pare romantic când mă uit la el cum încearcă să îmbrace o păpușă cu haine despre care habar nu are cum ar trebui să vină. Mi-e clar că nu știe care le e fața, spatele, dacă se bagă pe cap sau pe picioare. Dar, cumva, ca prin minune, reușește.
Mi se pare romantic cum o ia pe copilă și o liniștește la pieptul lui și o asigură că totul va fi bine acolo, la el în brațe. Cum o pupă pe frunte, iar când ea vrea să-l pupe pe gură, e în mare impas și-i dă până la urmă obrazul. Inevitabil atunci vine replica ”tati, dal ai balbă de alici (arici)”.
Mi se pare romantic când se maimuțăresc amândoi și o lasă să-l decoreze cu fel de agrafe, bentițe, fundițe și alte nebunii, despre care, de altfel, crede că sunt niște chestii absolut inutile și sclipicioase, dar acum le apreciază doar pentru că-i plac copilei.
Mi se pare romantic chiar și faptul că atunci când se enervează de aproape că i se umflă o venă, o ia în brațele lui și îi explică frumos de ce nu e bine ce face. Că atunci când îi vine să înjure, că iar a călcat în cine știe ce drăcovenie, o face în gând și nu tare. Că nu mai zbiară la golurile Stelei sau ale Naționalei (nici măcar la alea puține care mai sunt) ca nu cumva să trezească prințesa.
Mi se pare funny cum nu reușește niciodată să-și dea seama cu ce trebuie îmbrăcată mogâldeața lui, chit că hainele sunt sortate clar în dulap, astfel încât și Sophie singură să le poată alege. De fiecare dată sunt pe puțin zece întrebări înainte să iasă din casă. Cu mânecă lungă, scurtă, cu fustă, cu pantaloni, cu bluză groasă, bluză subțire, dar ce bluză, cu eșarfă, fără, care eșarfă, cu ștrampi (ce coșmar!), cu șosete, dar de care, ce culoare… și lista e imensă. La fel de funny mi se pare și cum niciodată nu știe exact ce să-i dea de mâncare, deși sunt vreo trei varainte de regulă prin frigider și decizia finală oricum o ia copila, indiferent ce spun eu.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
