A fost așa o vară lungă și fierbinte (cea mai fierbinte, zic localnicii), cu resurse minuscule după a treia mutare în mai puțin de doi ani, dar am supraviețuit, Har Domnului, luând-o încet, zi cu zi, ca la Alcoolicii Anonimi.
Cine își închipuie că e o binecuvântare să “stai” acasă cu doi copii e naiv sau n-a trecut pe acolo. Nu știu cum e cu băieții, dar zânele mele m-au năucit. Vorbesc, domnule, mult și de dimineață până seara, spun chestii, se contrazic, își țin isonul, uneori se și bat, ca pisicile, deh… Numai mamă să nu fii.
Dar gata. A început școala. Cu directoare nouă, cu profesori noi, cu clase noi, cu colegi noi, cu totul nou. Ghiozdane, penare, gentuțe de mâncare, cutiuțe, pantofi, tot tot tot, să fie bine.
Anul ăsta copilele vor merge lunea la înot amândouă, Irina continuă șahul și n-a avut nimic împotrivă să încerce și un Tae Kwon Do. Aș fi preferat Aikido din motive sentimentalo-personale, dar nu se Iri prima zi de clasa a saseagăsește nici un dojo în apropiere. E ok, oricum aikido pe bune începe la 12 ani, cine știe ce se mai inventează până anul ce vine.
De mâine însă intră într-un program pe care mi l-a recomandat o prietenă, și ea mamă de fetiță. Se numește Write on Q și îi învață pe copii să scrie eseuri, să formuleze paragrafe, să facă rezumate, să jongleze cu cuvinte și noțiuni noi. Nu e un program ieftin, dar ni s-a părut că merită efortul. Aici admiterea la liceu se face pe bază de … eseu. Numai la cele mai pricopsite se dă și un examen dar sunt așa de multe opțiuni, că mă bucur că mai avem doi ani să ne lămurim ce i se potrivește.
Lia are și ea o educatoare nouă și o asistentă de educatoare tot nouă, din vechea echipă nu a mai rămas decât doamna care însoțește copiii cu autism si adhd (dap, aici sunt integrați în învățământul de masă). Sunt foarte curioasă să văd cum o să se descurce, Liei i-a lipsit mult școala și a așteptat cu nerăbdare să o ia de la capăt. A crescut mult, s-a înălțat, este tot slabă scoabă, dar după două săptămâni de înot în fiecare zi, a căpătat mai multă încredere în ea și reușește să facă lucruri pe care nici nu le visam acum vreun an. Aseară chiar i-a cerut lui Laur să îi scoată roțile ajutătoare de la bicicletă, pentru că de-acum e mare. Vă țin la curent cu ce se întâmplă.
Despre noi ce să vă povestesc? Pisoiul e bine, încă bărbat, nervos nevoie mare pe veverițele obraznice. Grădina mea e minunată, când afară se poate respira. Laur în sfârșit a luat lumini și fundaluri și își va amenaja un mic studio foto. Eu am studioul meu de înregistrări și lucrez tare la povești, mi-am propus să am suficiente pentru măcar un an. Am 14 abonați și asta mă motivează foarte tare. Pe Soundcloud am peste 13.000 de audiții, deci public există, rămâne de văzut câți dintre cei ce ascultă sunt dispuși să și susțină actul de creație.
Cartea cu omul de zăpadă intră în tipar pentru o a doua ediție, destinația volumelor e deja stabilită: școlile românești din Canada. Următoarea carte e deja în lucru și pentru anul ce vine am rugat-o pe Anda să îmi rezerve timp de lucru pentru trei titluri. Sper să pot finanța în continuare apariția lor pe piață din cartea anterioară. E puțin frustrant, după cum a remarcat Irina, care se tot așteaptă să ne îmbogățim și nu pricepe treaba asta cu reinvestirea profitului. E mică, are vreme. Pe mine lucrul ăsta cu poveștile și cărțile și muzica și efectele mă ține întreagă la minte. Pentru că nu e ușor să fii imigrant cu studii superioare într-un domeniu irelevant, să fii femeie, să ai 40 de ani, să nu fii minoritate vizibilă și să ai în grijă și doi copii mici (care n-au voie să plece singuri de la școală și nici să stea singuri acasă).
Bine, dar cum se descurcă restul lumii, o să ziceți, nu există after-school în Canada? Canadienii ce fac până împlinesc copiii lor minim 12 ani? Sigur, există afterschool, în jur de 600 de dolari pe lună pentru doi copii, pentru program de la 3.15 la 18. Dacă vrei și dimineață (că școala începe la 8.30 și serviciile cam tot pe atunci și nu poți fi în două locuri deodată) mai pui 600. Problema e că dacă vrei loc la afterschool-ul de la școală trebuie să te hotărăști cam prin mai pentru septembrie, să plătești o sumă destul de importantă în avans și să îți asumi că scoți 600-1200 din bugetul casei o vreme, până găsești de lucru. Și nu e ușor. Nu că-s eu pretențioasă, dar joburile nu umblă libere pe stradă, e nevoie de mult PCR (pile, cunoștințe, relații) economia nu merge foarte bine iar noi ăștia nou veniți suntem cam mulți și locurile de muncă din ce în ce mai puține. Există și varianta să-ți aduci bunici din România dar nici asta nu putem, că așa s-a întâmplat să fie.
(…)
Citește mai mult pe injoaca.ro!
