Am vrut întâi să vă scriu despre 3 motive pentru care e bine să luăm masa alături de familie sau prieteni, după care mi-am dat seama că e atât de simplu, de fapt: avem toate motivele din lume pentru care să facem acest lucru, cât mai des! În urmă cu mulți ani, când oamenii trăiau în ritmul naturii și al muncilor câmpului, aveau ritualul de a lua mesele împreună fără să și-l propună măcar, era în firescul lucrurilor. Familiile stăteau la masă împreună la prânz și seara, când făceau pauză de la muncă. Nu se grăbeau, mâncau tihnit, vorbeau și se bucurau. Masa era sfântă.
Masa împreună, simbol al prieteniei
Mâncarea are mai mult decât rolul ei de bază, acela de a oferi energie pentru corp și creier. Este dovedit științific că mâncatul împreună cu ceilalți are nenumărate alte beneficii. Nu știu voi cum simțiți, însă pentru mine o masă împărțită cu cineva este un semn de prietenie. Acolo vorbim în timp ce mestecăm, râdem cu frunze de salată printre dinți, renunțăm la cuțit, de multe ori. Așa ceva nu fac cu oricine. Dacă am o întâlnire de business, merg doar la cafea. Ca să mă pot concentra pe ceea ce vorbesc, fără să îmi fac griji cu privire la pârdalnicul de pătrunjel care îmi poate juca feste dintre sârmele aparatului denta
(...)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
Susa foto: Free pik